Alertă. Autoritatea Națională Sanitar Veterinară: Nu consumați acest produs cumpărat din Kaufland

Publicat: 05 02. 2026, 19:46
Actualizat: 05 02. 2026, 19:49
Sursa Foto: Hepta

Autoritățile au emis o alertă alimentară și îi avertizează pe consumatori să nu consume un produs retras de pe piață din cauza unui posibil risc pentru sănătate. Persoanele care au achiziționat alimentul sunt sfătuite să nu îl consume.

Autoritățile au emis o alertă alimentară după ce un lot de salată de icre cu caras și ceapă a fost retras din magazinele Kaufland. În produs a fost depistată bacteria Listeria monocytogenes, periculoasă pentru sănătate. Consumatorii care au cumpărat acest aliment sunt sfătuiți să nu îl consume și să îl returneze în magazin, unde vor primi banii înapoi, fără a fi necesar bonul fiscal, preia BZI.

Reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au anunțat retragerea de urgență a unui produs alimentar vândut în magazinele Kaufland. Este vorba despre Salată de icre cu caras și ceapă de 75 de grame, produs de SC Negro 2000 SRL, lot 167KT, cu data expirării 25.02.2026.

Decizia a fost luată după ce în produs a fost depistată bacteria Listeria monocytogenes, care poate fi periculoasă pentru sănătate.

Persoanele care au cumpărat acest produs sunt sfătuiți să nu îl consume și să îl returneze la Serviciul Clienți din magazinul Kaufland de unde a fost achiziționat. Banii vor fi înapoiați, fără să prezinte bonul fiscal.