Alertă în Caraș-Severin. Un bărbat care ar fi furat o armă de vânătoare și zece cartușe este căutat cu drone și camere cu termoviziune

Publicat: 28 10. 2026, 10:41
Actualizat: 28 10. 2026, 10:42

Polițiștii, jandarmii, voluntarii și un câine de urmă participă, miercuri dimineață, la operațiunile de căutare a unei persoane bănuite că a furat o armă de vânătoare și zece cartușe dintr-o locuință din satul Poiana Lungă, comuna Cornereva, județul Caraș-Severin. Pentru localizarea acesteia, echipele folosesc drone și camere cu termoviziune.

Hoțul ar fi intrat în locuință prin forțarea ușii

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, furtul ar fi fost comis în perioada 21–25 octombrie 2026. Persoane necunoscute ar fi pătruns în locuință prin forțarea ușii de acces și ar fi sustras una dintre cele două arme de vânătoare păstrate legal într-o cutie metalică, precum și zece cartușe.

„Din verificările efectuate a reieşit că, în perioada 21–25 octombrie 2026, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o locuinţă din satul Poiana Lungă, comuna Cornereva, prin forţarea uşii de acces, iar dintr-o cutie metalică în care erau păstrate legal două arme de vânătoare ar fi sustras una dintre acestea, precum şi zece cartuşe”, menţionează sursa citată.

  • În urma verificărilor, polițiștii au obținut indicii privind identitatea persoanei bănuite și continuă acțiunile pentru localizarea și depistarea acesteia.

La operațiuni participă polițiști din mai multe structuri ale IPJ Caraș-Severin, jandarmi și voluntari. Echipele folosesc drone, camere cu termoviziune și un câine de urmă pentru a eficientiza căutările.

Deoarece arma furată nu a fost încă recuperată, autoritățile le recomandă cetățenilor să nu încerce să abordeze sau să imobilizeze persoana căutată și să păstreze distanța dacă o observă. Polițiștii continuă cercetările pentru depistarea persoanei bănuite, recuperarea bunurilor furate și stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.