VIDEO | Alertă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Pompierii au fost chemați de urgență

Publicat: 03 02. 2022, 22:06
Actualizat: 03 02. 2022, 22:21
FOTO- Captură video: Ziua de Constanța

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost solicitați, joi seară, să intervină la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Din primele informații, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) s-a declanșat alarma de oxigen.

Din fericire, pompierii ajunși imediat la fața locului care au constatat că nu sunt probleme și nu a fost nevoie de evacuarea persoanelor aflate în UPU. Aceștia au făcut, totuși, măsurători pentru a elimina orice pericol și apoi s-au retras din dispozitiv.

„Forțele de intervenție se retrag. Nu au fost probleme. Nu au fost persoane evacuate, nu a fost fum sau alte pericole. Unul din senzorii alarmei sistemului de monitorizare oxigen a înregistrat o valoare peste valoarea normală de 23.5. Valoarea înregistrată a fost de 23.8, motiv pentru care s-a și declanșat. În salonul respectiv erau 2 persoane care au fost mutate în alt salon”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea, citați de Ziua de Constanța.

Vă recomandăm și: