Alexandru Arșinel, de nerecunoscut: Cum arată acum actorul în vârstă de 83 de ani

Publicat: 17 06. 2022, 14:38
Actualizat: 17 06. 2022, 14:38

Cele mai recente imagini cu Alexandru Arșinel de pe Facebook îl prezintă pe actor într-o ipostază de nerecunoscut.

Maestrul Alexandru Arșinel a primit ordinul Crucea Bucovinei în locuința din București, în prezența membrilor familiei, iar fotografiile au fost postate pe Facebook de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Celebrul actor este foarte slab, iar fanii săi se declară îngrijorați pentru starea sa de sănătate.

Vizibil slăbit, actorul a primit distincția într-un scaun cu rotile.

În ultima vreme, starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel s-a agravat, după ce marele actor în vârstă de 83 de ani s-a confruntat cu mai multe probleme medicale.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților o delegație a Arhiepiscopiei condusă de Preacucernicul Părinte Constantin Oprea, consilier cultural, s-a deplasat la București pentru a conferi domnului Alexandru Arșinel, fiu al eparhiei noastre și domnului Vasile Muraru, Director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București cea mai înaltă distincție eparhială, Ordinul „Crucea Bucovinei”, întrucât aceștia au contribuit major la scena teatrului românesc, televiziune și film, înscriindu-se în panoplia marilor actori români, dar și ca cei care au susținut Biserica prin diferite intervenții ale domniilor lor în public în decursul timpului, „văzând lucrarea plină de râvnă întru promovarea dreptei credințe și cultivarea valorilor neamului strămoșesc și prețuind roadele pe care această lucrare le are în sânul comunității creștine”.

Conferirea ordinului Crucea Bucovinei, maestrului Alexandru Arșinel, a avut loc la reședința din București, în prezența membrilor familiei domniei sale.

După citirea gramatei arhiepiscopale, părintele Constantin Oprea a transmis un cuvânt de apreciere și mulțumire din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic, iar marele actor, vizibil emoționat, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de-a lungul vieții și pentru distincția acordată.

Maestrul și-a exprimat dorința de a reveni pe meleagurile natale, la casa părintească din Dolhasca, la mormintele strămoșilor săi, precum și la mănăstirea Probota sub streașina căreia a crescut. (…).

Teatrul și filmul sunt fenomene de mare anvergură etică și morală și parcurg timpul într-un amplu proces de evoluție care merge în strânsă legătură cu sistemul educațional complex al înnobilării ființei umane.

Au existat multe perioade din istoria omenirii în care teatrul și alte forme de cultură au suferit din pricina realităților sociale dure, dar au fost și timpuri în care monarhi luminați, conducători de state au apreciat și dezvoltat artele.

Actorul apare singur în fața spectacolelor, dar contribuie la educarea și formarea ființei umane, el comunică. Arta actorului întotdeauna este un drum. Și cu cât drumul este mai lung de la actor la spectator, cu atât biruința este mai mare.

Mulți actori, puțini artiști…”, este mesajul transmis de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, potrivit cancan.ro.