Alexandru Rafila, la GÂNDUL LIVE, despre demiterea Avocatului Poporului: „A fost chemat înainte cu două ore. Nedemn pentru un partid care se intitulează liberal” – VIDEO

Publicat: 28 06. 2021, 22:27

This browser does not support the video element.

Alexandru Rafila, deputat PSD, a vorbit, în ediția de luni, 28 iunie, a emisiunii GÂNDUL LIVE, despre demiterea Avocatului Poporului, Renate Weber, numind decizia una „abuzivă și total netransparentă”. Mai mult, deputul Rafila spune că Weber a fost informată cu două ore înainte de demitere, nefiind respectate procedurile interne ale Birourilor permanente ale Parlamentului.

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a afirmat că este convins că, în cazul în care Renate Weber va fi repusă în funcţia de Avocat al Poporului, ea va ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind amânarea majorării alocaţiilor pentru copii şi cea prin care se introduce coplata în sistemul de sănătate, despre care spune că sunt motivele care au stat la baza demiterii sale.

„Instituția Avocatului Poporului este singura care are acest drept de a ataca la CCR.

Când apar acte normative, în flagrant cu interesele publice, e normal ca Avocatul Poporului să atace la CCR. Nu pot trece peste faptul că s-au emis niște OUG, discutabile, care nu pot fi atacate. Mai ales că exista un precedent similar, în urmă cu un an de zile. Nu facem altceva decât să facem o strategie de blocare a democrației”.

Alexandru Rafila spune că Renate Weber nu are simpatii pentru partidul social-democrat, ci pentru principiile ideologice.

„Renate Weber nu e social-democrată. A condus Fundația Soros. Avem dreptul să avem niște simpatii, nu neapărat pentru partide politice, ci pentru principii. Dacă aceste principii ar  coincide cu ale PSD,  nu văd de ce nu ar putea să exercite această chestiune.

„Modul în care a fost demisă a fost total abuziv și netransparent”

Nici măcar nu i s-a dat un răgaz. A fost un vot la foc automat. A fost chemată înainte cu două ore, nu a fost ținut cont nici măcar de procedurile interne ale Birourilor permanente. Lucrurile pe care le-am perceput au fost nedemne pentru un partid care se intitulează liberal. Jocul trebuie respectat.

Aceste încălcări a regulei democrației nu face decât să scadă încrederea în clasa politică. Trebuie să ne schimbăm comportamentul”.

Social-democraţii au sesizat CCR privind revocarea Avocatului Poporului spunând că „demersul abuziv iniţiat de Coaliţia de guvernare are drept scop înlăturarea Avocatului Poporului înainte de 1 iulie 2021 – dată până la care Guvernul intenţionează să adopte două ordonanţe de urgenţă privind privatizarea sănătăţii şi anularea majorării alocaţiilor pentru copii”.