Alina Gorghiu sare în apărarea premierului, pe reforma pensiilor magistraților/”România trebuie să se alinieze la standardele europene”

Publicat: 29 07. 2025, 18:34
Actualizat: 29 07. 2025, 18:35
Alina Gorghiu / Sursa foto: captură video

Fostul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, se poziționează în spatele premierului Ilie Bolojan, atunci când vine vorba despre reforma pensiilor magistraților. Aceasta consideră că, deși e „o problemă de frustrare națională”, „România trebuie să se alinieze la standardele europene privind pensionarea magistraților!”. 

Ex-ministrul Justiției, Alina Gorghiu, susține reforma pensiilor magistraților anunțată de șeful Guvernului, Ilie Bolojan. Într-o postare pe Facebook, Gorghiu scrie că România trebuie să se alinieze la standardele europene în domeniu, în timp ce Consiliul Superior al Magistraturii spune că măsura este „abuzivă și discreționară”, care „încalcă flagrant principiile constituționale și internaționale în materie”.

 „Cum e acum:

  • Astăzi, în România, două treimi dintre magistrați ies la pensie la 47–49 de ani.
  • În Europa, majoritatea ies la pensie la 65 de ani sau mai târziu.
  • Pensia lor medie: aprox. 5.000 € pe lună.
  • Pensia medie în România: aprox. 550 € pe lună.

 Ce se propune:

  1. Pensionarea la 65 de ani, ca în restul Europei.
  2. Vechime minimă pentru pensionare anticipată: 35 de ani, nu 25.
  3. Dacă ies mai devreme, pensia scade cu 2% pentru fiecare an lipsă.
  4. Pensia maximă: 70% din ultimul salariu net (nu mai mult decât salariul din activitate).

 De ce e important:

  • Echitate: eliminăm diferențele uriașe dintre pensiile speciale și cele obișnuite.
  • Justiție mai bună: magistrații rămân activi la vârsta la care au cea mai multă experiență.
  • Bani pentru România: deblocăm peste 230 milioane € din PNRR”, scrie Gorghiu, care  postează și un grafic comparativ.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

CSM îi dă peste nas lui Ilie Bolojan și spune „PAS” REFORMEI

Ilie Bolojan, despre pensiile magistraților: „Să fie de maxim 70% din ultimul salariu net”