Allen Coliban, replică pentru Ludovic Orban: Credința ține și de respectarea poruncii biblice să nu furi, aștept scuze

Publicat: 05 07. 2021, 07:19
Allen Coliban, replică pentru Ludovic Orban: Credința ține și de respectarea poruncii biblice să nu furi, aștept scuze / Foto: Facebook / Allen Coliban

Allen Coliban, primarul Brașovului (USR), a declarat că așteaptă „o retractare și scuze” din partea lui Ludovic Orban, după ce liderul PNL spusese că membrii USR „nu respectă drapelul, nu jură pe Biblie și nu-și fac cruce”.

Coliban a făcut referire și la scandalurile de corupție din PNL, spunând la Digi 24 „credința ține și de faptele noastre, și de respectarea poruncii biblice să nu furi”.

Și edilul Clujului, Emil Boc, a reacționat la afirmațiile lui Orban, spunând că în orașul pe care îl conduce ceremonia de Ziua Drapelului a fost condusă chiar de subprefectul USR.

Orban: „Noi suntem altfel, noi suntem un partid născut din fibra poporului român”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică la Bacău că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiționale ale românilor, precum familia, biserica, satul românesc, comunitate, context în care a afirmat că PNL are parteneri de guvernare care de multe ori se comportă ca și cum nu s-ar fi născut în România.

„Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici.

Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce.

Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român, indiferent unde este el, că este în România sau că trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a spus Orban.