Alocațiile copiilor ar putea fi livrate mai devreme în luna martie. Data la care sumele ar intra în cont
Alocațiile copiilor ar putea fi livrate mai devreme în luna martie 2025. De obicei, acestea sunt plătite pe data de 8 ale fiecărei luni, dar în martie ar putea fi virate cu o zi mai devreme.
Pentru că data de 8 martie pica într-o sâmbătă, autoritățile ar putea efectua plățile mai devreme. Astfel, există mari șanse ca alocațiile să fie virate pe data de 7 martie 2025, adică vineri.
De precizat este că alocațiile de stat pentru copii nu vor suferi majorări în anul 2025. Potrivit Ordonanței de Urgență 156/2024, acestea vor rămâne la nivelul stabilit în luna noiembrie 2024, respectiv:
- 719 de lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau pentru copiii cu dizabilități până la 18 ani.
- 292 de lei/lună pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.
De precizat că alocațiile de stat pentru copii sunt acordate părinților sau tutorilor legali prin două modalități principale:
- Prin transfer bancar- direct în contul indicat de părinți sau tutori.
- Prin mandat poștal– pentru cei care nu au optat pentru plata prin virament bancar, alocația poate fi primită în numerar de la oficiul poștal.
Potrivit Legii 61/1993, alocația de stat poate fi suspendată sau încetată în anumite situații, printre care:
- Schimbarea reprezentantului legal, dacă un copil este plasat în grija unei alte persoane, plata alocației se suspendă până la clarificarea situației.
- Neîncasarea alocației pentru trei luni consecutive – dacă beneficiarul nu ridică banii pentru o perioadă de trei luni, plata este suspendată automat;
- Decesul copilului sau al beneficiarului – în această situație, alocația este oprită automat.
- Repetarea anului școlar de către un elev de peste 18 ani, dacă un tânăr repetă anul din alte motive decât cele medicale, alocația nu se mai acordă.
- Încetarea cursurilor sau schimbarea de reședință.
Astfel, până la un anunț oficial, alocațiile din luna martie sunt așteptate să fie virate la data de 7 martie, deoarece 8 pică într-o zi de sâmbătă.
CITEȘTE ȘI: