Ambele reactoare de la Cernavodă repornesc la capacitate maximă. Vor asigura aproximativ 20% din necesarul de consum al României

Publicat: 11 11. 2026, 15:02

Centrala de la Cernavodă va reveni la capacitatea normală de producție începând de vineri, 13 noiembrie 2026.

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 noiembrie 2026, ulterior finalizării lucrărilor de remediere de către specialiști, astfel că va atinge puterea nominală în 13 noiembrie 2026. Totoadată, Unitatea 2 a fost conectată la Sistemul Energetic Național miercuri, urmând să atingă puterea nominală pe 12 noiembrie.

Așadar, începând cu data de 13 noiembrie, ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală, reasigurând aproximativ 20% din necesarul de consum al României.

”Efectuarea lucrărilor de remediere și reconectarea Unității 1, precum și conectarea Unității 2 la Sistemul Energetic Național s-au realizat în baza procedurilor aplicabile, în condiții de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului și mediului înconjurător”, a transmis Nuclearelectrica.

Centrala a fost afectată de debitul scăzut al Dunării și de defecțiuni tehnice

Problemele de la Cernavodă au început în această vară, când nivelul scăzut al Dunării a afectat funcționarea centralei. Unitatea 1 a fost oprită controlat pe 28 iulie, iar Unitatea 2 a fost deconectată pe 13 august.

Unitatea 1 a fost reconectată la Sistemul Energetic Național vineri, 6 noiembrie, însă, pe 9 noiembrie, reactorul a fost din nou deconectat, după apariția unei defecțiuni la partea nenucleară a instalației. Nuclearelectrica a precizat că incidentul nu a afectat securitatea nucleară, personalul centralei sau mediul înconjurător.

Comunicatul Nuclearelectrica:

”SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 9 noiembrie 2026.

Cauza deconectării Unității 1 CNE Cernavodă este o defecțiune în partea clasică a reactorului Unității 1, fară niciun impact asupra securității nucleare, fiind realizată în strictă conformitate cu procedurile de operare.

Specialiștii CNE Cernavodă lucrează în mod continuu la remedierea situației și repornirea Unității 1 cu prioritate. În acest context, vor fi luate măsuri la nivelul management-ului tehnic al centralei care are în responsabilitate asigurarea disponibilității echipamentelor necesare operării Unității 1 CNE Cernavodă.

Astfel, începând cu data 01.12.2026, Directorul Tehnic al CNE Cernavodă va fi înlocuit. Cauza de profunzime va face subiectul unui raport ulterior.

Efectuarea lucrărilor de remediere se realizează în conformitate cu procedurile aplicabile ale CNE Cernavodă, fară impact asupra securității nucleare, personalului și mediului înconjurător.

De asemenea, specialiștii CNE Cernavodă realizează simultan lucrări de pornire a Unităților 1 și 2 în vederea reconectării la SEN în cel mai scurt timp”, anunță Nuclearelectrica.

Revenirea ambelor reactoare la capacitate maximă va permite reluarea unei contribuții importante a energiei nucleare în mixul energetic național. Potrivit Nuclearelectrica, începând de vineri, 13 noiembrie, centrala va putea asigura din nou aproximativ 20% din necesarul de consum al României.