Anchetă ITM: Muncitorii surprinși de explozia de la Uzina Tehnică Tohan, în urma căreia un bărbat și-a pierdut viața, nu aveau contract de muncă

Publicat: 12 08. 2021, 15:51
FOTO ilustrativ

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov au constatat, în urma verificărilor privind situația muncitorilor aflați la Uzina Tehnică Tohan din județul Brașov în momentul deflagrației, că niciunul dintre aceștia nu avea contract de muncă. 

Doi dintre bărbaţi – între care şi cel decedat în urma deflagrației – nu aveau deloc contracte, iar al treilea avea contract de muncă valabil de joi, 12 august şi nu trebuia să se afle pe platforma industrială.  În urma exploziei urmate de incendiu, un muncitor de 29 de ani a decedat, iar alți doi s-au intoxicat cu fum.

”Două persoane nu aveau contracte în formă legală, iar una dintre ele avea contractul suspendat, urmând ca astăzi să reînceapă activitatea. Dar ieri, potrivit legislaţiei, se afla tot în muncă nedeclarată, el având contractul suspendat şi nu avea ce căuta acolo”, a declarat, joi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Braşov, Dana Pascu.

Ea a menţionat că bărbatul care şi-a pierdut viaţa în incendiu nu avea deloc contract de muncă cu firma respectivă.

Sute de kilograme de artificii au fost detonate în urma incendiului de miercuri seară

În același timp, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov verifică în teren situaţia firmei private unde sute de kilograme de artificii au fost detonate, în urma incendiului de miercuri seară.

Conform primelor date, firma nu se află în evidenţele ISU Braşov cu solicitări de avizare sau autorizare pentru securitatea la incendiu, iar documentele prezentate de reprezentanţii acesteia arată că depozitul este mai mic decât suprafaţa minimă pentru care trebuie solicitată autorizarea.

”În evidenţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Ţara Bârsei» al judeţului Braşov nu există solicitări de avizare/autorizare, pe linia securităţii la incendiu din partea firmei SC Temexson SRL. În perioada imediat următoare se vor desfăşura activităţi de verificare specifice atât a situaţiei din teren, cât şi a documentelor firmei, urmând a stabili dacă se încadrează sau nu în prevederile HGR 571/2016 – privind aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/ sau autorizării privind securitatea la incendiu”, a transmis, joi, ISU Braşov.

Reprezentanţii firmei au prezentat inspectorilor ISU documente din care ar rezulta că depozitul nu se supune avizării pentru incendiu

Conform Hotărârii de Guvern privind aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, de acest document au nevoie spaţiile de producţie sau de depozitare mai mari de 600 de metri pătraţi.

Reprezentanţi ISU Braşov au declarat, pentru News.ro, că reprezentanţii firmei au prezentat inspectorilor ISU documente din care reiese că suprafaţa depozitului care a ars este mai mică de 600 de metri pătraţi.

Deflagrația s-a produs, miercuri seară, la un depozit privat de artificii de lângă Uzina Tehnică Tohan, din judeţul Braşov. În depozit erau peste 600 de kilograme de artificii,