Angajata unei benzinării, dată pe mâna POLIȚIEI de șef. Bărbatul a sunat la 112 și a chemat oamenii legii când a aflat de ce a fost în stare femeia

Publicat: 13 09. 2023, 14:59
Sursa FOTO -caracter ilustrativ

Angajata unei benzinării din Olt a fost dată pe mâna poliției de propriul șef. Bărbatul a sunat la 112 și a chemat oamenii legii după ce a prins-o pe femeie în timp ce fura bani din gestiune.

Femeia, în vârstă de 26 de ani, angajată a benzinăriei din comuna Osica de Sus, ar fi furat de mai multe ori bani din gestiunea stației de comercializare a carburanților.

A furat 6.000 de lei

„La data de 12 septembrie 2023, în jurul orei 21,50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o angajată a unei societăți comerciale, din comuna Osica de Sus, și-ar fi însușit pe nedrept, în mai multe rânduri, sume de bani, creând un prejudiciu total de 6.000 de lei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus”, a transmis IPJ Olt, conform Adevărul.

Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, femeia și-ar fi însușit marți, 12 septembrie, în jurul orei 21:30, suma de 300 de lei din gestiunea societății la care lucrează.

În urma celor întâmplate, angajata s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale.

Vă recomandăm să citiți și:

Caz incredibil în Sângeorz-Băi: O mamă a alertat autoritățile la patru zile după ce fiica ei a dispărut de acasă / Poliția o caută acum pe adolescentă

DEFIBRILATORUL furat din centrul Brașovului a fost găsit. Hoțul dăduse anunț că-l vinde cu 100 de euro

Ce a pățit Mihaela, o româncă din Italia, în timp ce se întorcea noaptea acasă, cu autobuzul: „ERAU DOI băieți”