Angajații din sistemul sanitar intră în GREVĂ japoneză. Care sunt revendicările sindicaliștilor

Publicat: 07 06. 2023, 08:51
Actualizat: 07 06. 2023, 08:54
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: MEDIAFAX FOTO

Federația SANITAS anunță că sindicaliștii din sănătate și asistență socială intră, începând de miercuri, în grevă japoneză.

Printre revendicările acestora se numără negocierea contractului colectiv de muncă, deblocarea posturilor și aplicarea grilei de salarizare.

Sindicaliştii au trimis un mesaj, ”în atenţia decidenţilor politici”, în care le cer acestora să nu se lase amăgiţi de faptul că se începe cu o grevă japoneză.

„Nu vă lăsaţi amăgiţi, greva japoneză anunţată de membrii SANITAS din Sănătate şi Asistenţă socială începând cu data de 7 iunie este un semnal puternic că nimeni nu mai acceptă «jumătăţi de măsură»! Nu interpretaţi ca un semn de slăbiciune faptul că începem protestul cu banderolele pe mână, faptul că nu întrerupem deocamdată activitatea în instituţii publice medicale, medico-sociale, de asistenţă socială etc. Este doar un ultim răgaz pe care l-am acordat guvernanţilor în urma dialogului de săptămâna trecută, la cererea acestora”, au transmis sindicaliştii.

Aceştia afirmă că, în acest moment, orice amânare a soluţiilor la toate revendicările SANITAS „nu va face decât să rupă supapa tuturor nemulţumirilor adunate de angajaţii celor două sisteme în ultimii ani”, potrivit news.ro.

Dacă Executivul nu-și va respecta promisiunile, de la 1 iulie sindicatele au anunțat grevă generală, pe durata căreia vor fi asigurate strict urgențele medicale. Guvernul pregătește și majorări pentru angajații din Sănătate.

Federația Sanitas amenință că va inta în grevă generală la 1 iulie, dacă Guverul nu își respectă promisiunile.

După primele negocieri purtate la Guvern, s-a promis creșterea salariilor la nivelul anului 2022 pentru mai multe categorii, plata voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat și deblocarea a 14.000 de posturi.

Care sunt revendicările sindicaliștilor

Potrivit SANITAS, revendicările angajaților din sănătate și asistență socială sunt:

Pentru sectorul de negociere colectivă SĂNĂTATE:

1. Deblocarea posturilor în sistemul sanitar public.

2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate.

a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor;

b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;

c. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;

d. Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

3. Reluarea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem.

4. Finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Sănătate.

5. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE.

6. Finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă în SĂNĂTATE.

7. Garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

Pentru sectorul de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ:

1. Deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială.

2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Asistenţă socială.

a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor;

b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;

c. Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual;

3. Începerea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării unitare a bugetarilor cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, completat cu funcţiile specifice asistenţei sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună.

4. Finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Asistenţă socială.

5. Stabilirea imediată a unui calendar de negociere şi semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

6. Garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă socială – membri ai Federaţiei Sanitas din România.