Angajații români, preferați de patronii de pe litoral. De ce se feresc să angajeze personal străin

Publicat: 03 04. 2024, 14:01
Actualizat: 03 04. 2024, 14:25

Capitala este plină de angajați străini, care prestează muncă în tot felul de domenii, de la construcții, curățenie, curierat ori vânzări, iar ”moda” forței de muncă străinătate pare că a ajuns și pe litoral.

Patronii spun că românii au foarte multe pretenții față de cei din afară, însă nu puțini sunt cei care preferă să angajeze români.

„Problema este că nu vor deloc să vină la muncă românii. Sunt probleme în fiecare an cu personalul. Nu avem deocamdată angajați străini, dar aș vrea să angajez oameni de alte naționalități. Din ce am observat în ultima vreme, aceștia par mai serioși decât românii“, a declarat Gigi Moroșanu, patronul restaurantului Terasa Mirage, potrivir replicaonline.ro.

Însă, nu toți patronii preferă străinii. Administratorul restaurantului Melody Constanța, Miță Anastase, spune că românii se descurcă mai bine decât străinii, ba chiar sunt mai productivi.

„Eu am angajați numai și numai români și sunt pro români. Care vor să muncească, muncesc. Nu am angajat niciodată străini. Mai lucrăm și cu colaboratori. De exemplu, studenți care vin la evenimente. Avem angajați de peste 15 ani. Acum sunt în șomaj, iar de la 1 mai încep munca. Cred că dacă dă drumul la Schengen, străinii o să vină și o să plece. Deja sunt și salarii foarte bune la noi, în Mamaia. Nu cred că e așa de rău la noi. Sunt angajatori care oferă și cazare și masă. Angajații români sunt foarte buni, pe unii chiar i-am și felicitat“, a spus acesta .

„Prioritatea sunt românii. Interesul este să fie angajați cât mai mulți români ca să avem o rată a șomajului cât mai mică. Credem că după 15 aprilie numărul de angajări va fi mai mare. Oferta de locuri de muncă a crescut de la o săptămână la alta. Acum o săptămână aveam 500 de locuri vacante, iar acum am ajuns la 1.000, din care cam 500 sunt pentru sezonul estival“, a declarat Vlad Adelina, purtătorul de cuvânt al AJOFM Constanța.