Animalul rar care trăiește în România. Este pe care de dispariție

Publicat: 05 01. 2024, 13:24

În România trăiesc sute de specii de animale sălbatice, țara noastră fiind printre ultimele state din Europa cu păduri bogate, care adăpstesc viețiutoare de tot felul.  

Printre animalele care trăiesc în pădurile României se numără și hârciogul, o specie rară, aflată pe cale de dispariție. Specialiștii sunt de părere că trei specii din Cricetus cricetus sunt ”ascunse” în terenurile cu iarbă și înțelenite, unde obișnuiesc să hiberneze în vizuini.

Locuințele lor prezintă un tunel diagonal și unul sau mai multe tuneluri verticale cu diametru de 40-100 mm. Totul depinde de vârsta și dimensiunea individului, iarna fiind foarte adânci (de până la 2 metri) și vara mai superficiale.

Hârciogul mai este cunoscut și sub numele de grivan, cățelul pământului sau cloțanul pătat. Animalul are o lungime a corpului de aproximativ 30 cm și o greutate de 200-400 grame. Blana sa este de culoare brun-roșcată pe spate, pe burtă complet neagră, iar pe laturile gâtului are trei pete albe.

Hârciogul este cunoscut pentru o particularitate anatomică interesantă. Animaul are două formațiuni elastice ca două pungi sub maxilarul inferior. Acești saci bucali au rolul de a căra proviziile pentru iarnă în vizuină.