Anunțul CNAIR: Se prelungește coșmarul șoferilor pe DN1, la intrarea în Sinaia. Cât mai durează lucrările la podul aflat în reparație

Publicat: 13 10. 2022, 17:34
Sursa FOTO: Facebook CNAIR

Compania Națională de Drumuri a anunțat joi că se prelungesc restricțiile de circulație pe DN1 în zona localității Sinaia din cauza unor degradări foarte mari descoperite la podul aflat în reparații, din punctul Valea lui Bogdan.

”Durata lucrărilor de reparații și înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație de la podul de pe DN 1 (km 117+388) se prelungește până în data de 20.10.2022, ora 12.00 AM. Constructorul, FREYROM SA, a solicitat IGPR și CNAIR SA, prelungirea duratei de execuție a lucrărilor și implicit a instituirii restricțiilor de circulație din cauza faptului că au fost identificate lucrări suplimentare care constau în refacerea degradărilor foarte mari de la dala de suprabetonare, fapt ce a condus la demolarea și, totodată, refacerea acesteia în zona rosturilor, toate acestea implicând timp suplimentar de execuție. Din cauza acestor lucrări suplimentare, fără de care execuția dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație nu era posibilă, CNAIR a acceptat cererea antreprenorului de prelungire a a perioadei de execuție a lucrărilor cu 10 zile față de termenul inițial și implicit a restricționării traficului rutier până la data de 20.10.2022, începând cu ora 12:00”, este anunțul făcut, joi 12 octombrie, pe pagina de Facebook a CNAIR.

În zona amintită au fost montate semafoare, iar circulația se desfășoară alternative pe o singură bandă. Drumul între Comarnic și Sinaia se parcruge chiar și în câteva ore. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Cât mai durează coșmarul șoferilor pe DN1, la intrare în Sinaia. Au fost descoperite ”degradări foarte mari” la podul aflat în reparații