Anunțul Metrorex pentru bucureșteni. Șase trenuri noi introduse în circulație și 40 pe toată rețeaua de metrou. Reacția companiei: „Prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat”

Publicat: 16 08. 2022, 10:34
Actualizat: 16 08. 2022, 10:35
FOTO: Facebook.com/Metrorex

Vești bune pentru bucureșteni! Metrorex a anunţat că, în urma discuţiilor cu Alstom, compania care asigură mentenanţa la metroul bucureştean, şi a plăţii unor facturi pentru mentenanţă pentru anul 2022, s-a decis, începând de marți, introducerea în circulaţie a şase trenuri suplimentare. Astfel, intervalul de succedare între trenuri va scădea la 9- 10 minute, pe toată rețeaua de metrou fiind introdus un număr de 40 trenuri. Jurnalisștii Gândul au scris în eclusivitate despre situația alarmantă de la metrou și despre datoriile Metrorex față de compania Alstom. 

„Continuăm demersurile pentru remedierea situației într-un termen cât mai scurt și prezentăm scuze călătorilor”

„Metrorex continuă demersurile pentru deblocarea situației create în circulația trenurilor de metrou, determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom Transport S.A., cu care Metrorex are un contract în vigoare. Astfel, în urma discuțiilor purtate cu Alstom S.A. și a plății unor facturi pentru prestații de mentenanță aferente anului 2022, s-a dispus introducerea în circulație a 6 trenuri suplimentare, începând cu data de astăzi, 16.08.2022”, transmite compania.

„Reiterăm că, utilizatorii metroului sunt în permanență informați cu privire la modificările din programul de circulație a trenurilor atât în stații, cât și prin intermediul website-ul:www.metrorex.ro. Continuăm demersurile pentru remedierea situației într-un termen cât mai scurt și prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat!”, se mai arată în comunicatul Metrorex.

Compania franceză Alstom acuză Metrorex

Compania franceză Alstom, care asigură mentenanţa metroului bucureştean, a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanţă a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală este echivalentă unui an de servicii prestate.

”Metrorex ne datorează peste 33 de milioane euro. Această sumă corespunde unui an de plăţi restante. Între timp, am suportat toate costurile: ne-am plătit furnizorii la zi, am plătit salariile angajaţilor la zi. Din suma totală datorată, de peste 160 de milioane de lei, echivalentul a 33 de milioane de euro, peste 140 de milioane de lei provin din contractul anterior, pentru servicii prestate în cursul anului 2021, iar 20 de milioane de lei pentru facturi restante în contractul început la 1 ianuarie 2022. Câte companii îşi permit să continue să lucreze fără să fie plătite timp de un an?”, a declarat pentru News.ro preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci.

Alstom este prezentă în România de 30 de ani

Compania peste 1.200 de angajaţi în principal în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Din acest total, aproximativ 350 sunt implicaţi exclusiv în activităţi de mentenanţă pentru flota de metrou din Bucureşti.

Restul angajaţilor Alstom lucrează în proiecte de modernizare feroviară, semnalizări şi infrastructură, pe coridorul feroviar Rin-Dunăre şi la Linia 5 a metroului Bucureşti. În ultimii ani, Alstom a devenit şi un furnizor de material rulant în România – urmând să livreze 20 de trenuri electrice inter-regionale de lung parcurs şi 13 trenuri de metrou pentru Linia 5 Bucureşti, potrivit News.ro.