Arhiepiscopia Râmnicului și obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei „CONDAMNĂ orice încălcare a moralei creștine” după ce un călugăr a fost reținut pentru relații sexuale cu un minor: „Vinovatul va fi caterisit”

Publicat: 20 02. 2023, 09:30
Actualizat: 20 02. 2023, 09:56

Arhiepiscopia Râmnicului și obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei transmite că l-a suspendat pe călugărul acuzat de pornografie infantilă și act sexual cu un minor condamnă. Dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate, călugărul va fi caterisit și exclus din monahism.

„Arhiepiscopia Râmnicului a luat act cu tristeţe de reţinerea monahului de la Mănăstirea Frăsinei în urma acuzelor de natură juridico-penală a faptelor puse în sarcina acestuia.

Monahul a fost suspendat de la slujire până la stabilirea răspunderii penale a faptelor sale scandaloase și total descalificante pentru orice persoană, cu atât mai mult pentru un monah și cleric. Cel în cauză a fost deferit judecății Consistoriului monahal. În cazul în care faptele îl incriminează, vinovatul va fi caterisit și exclus din monahism.

Răspunderea pentru faptele de care se face vinovat respectivul aparține în exclusivitate făptuitorului, Arhiepiscopia Râmnicului și obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei se desolidarizează de orice încălcare a moralei creștine și a voturilor monahale.

În aceste momente de tulburare dureroasă, Sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului și obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei regretă sminteala creată și implicațiile morale ale acestui nefericit caz și reafirmă că Biserica nu poate fi confundată cu o persoană. Biserica este trupul tainic al Domnului, Izvorul sfințeniei.

Arhiepiscopia Râmnicului îndeamnă clericii, monahii şi credincioşii să stăruiască în rugăciune  şi în împlinirea poruncilor Mântuitorului Iisus Hristos”, se arată într- un comunicat al arhiepiscopia Vâlcea.

Călugăr de la Mânăstirea Frăsinei, arestat pentru pornografie și act sexual cu un minor

Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei și un îngrijitor al lăcașului de cult au fost arestați pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor în vârstă de 9 ani, cel mic povestindu-i tatălui său cum a fost exploatat sexual de un tânăr.

Părinții copilului, domiciliați în comuna Muereasca, au mers atunci la Poliția Râmnicu Vâlcea și au depus o plângere penală, anchetatorii efectuând o percheziție domiciliară pe raza municipiului acolo unde au găsit mai multe materiale pornografice.