Armata ar putea redeveni OBLIGATORIE în România, în contextul războiului din Ucraina. Deocamdată, MApN a anunțat că face mii de recrutări voluntare

Publicat: 22 05. 2023, 23:34
Actualizat: 23 05. 2023, 10:51
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Profimedia

Armata ar putea redeveni obligatorie în România, în contextul războiului din Ucraina, însă – deocamdată –  Ministerul Apărării Naționale (MApN) face 7.000 de recrutări voluntare

Premierul Nicolae Ciucă a sugerat, recent, reintroducerea stagiului militar obligatoriu, vorbind despre nevoia de mai mulţi soldaţi, dar şi despre achiziţia de echipamente moderne de luptă.

Deocamdată, Armata caută voluntari, pe care, în caz de nevoie, să-i mobilizeze imediat. MApN a inițiat o nouă campanie de recrutare şi promite solde lunare de peste 3.000 de lei pentru perioada de instrucţie şi cel puţin 1.000 de lei lunar pentru fiecare voluntar.

„Pe planșa de lucru revine constructul industriei de apărare care trebuie să devină industrie de război și armatelor mici tehnologizate și sofisticate de profesioniști care trebuie să revină la armate de masă cu rezerve la nivelul întregii societăți și capacități de mobilizare extinsă pentru a face față unui război”, este declarația care lasă posibilitatea reînființării serviciului militar obligatoriu, suspendat în 2007, și neînlocuit cu programe alternative așa cum au făcut unele țări, notează Antena 3.

Armata Română deține, în acest moment, aproximativ 60.000 de cadre active permanente, insuficient în contextul militar actual, spun experții.

Ca să crească numărul soldaţilor, MApN a pus la bătaie luna trecută peste 5.000 de posturi permanente de militari la nivelul întregii ţări.

În plus, se caută şi aproape 2.200 de rezervişti voluntari, care vor fi chemați în caz de nevoie. Înscrierile, în acest caz, au loc până pe 30 iunie 2023.

Doritorii vor trebui sa treacă prin câteva probe, examenul psihologic, testele fizice și un interviu fiind obligatorii.