Armata Română CONTINUĂ recrutările. MApN a scos la concurs peste 4.000 de posturi. De la cât încep salariile

Publicat: 26 09. 2023, 18:51
Foto - caracter ilustrativ

Armata Română caută militari. Astfel, peste 4.000 de posturi au fost scoase la concurs pentru anul acesta. La Constanţa au fost depuse deja 250 de dosare, pentru 60 de posturi disponibile. Iar astăzi, candidaţii au susţinut probele sportive.

„Mi se pare că e un job stabil şi ai o continuitate de viitor, plus că îmi place haina militară”, a declarat Alexandru, unul dintre candidaţi. Cu aceste gânduri a venit astăzi Alexandru să susţină probele sportive pentru recrutare în Armata Română. Alături de el, alţi zeci de candidaţi au încercat să arate că merită să îmbrace haina militară. Elena este din Năvodari şi a decis să intre în armată la 39 de ani. Susţinută de soţul ei, ea a renunţat la jobul de recepţioneră, pentru a deveni cadru militar.

Peste 4.000 de posturi au fost scoase la concurs în 34 de judeţe şi Bucureşti

„Am venit de la traseul de rezistenţă. Am luat toate probele, inclusiv psihologicul şi acum sunt nerăbdătoare să servesc patria. Mi-am dorit foarte mult să îmbrac uniforma militară”, a declarat Elena, candidată. Probele sportive i-au solicitat la maximum pe candidaţi. „Noi evaluăm la proba sportivă, ce constă într-un traseu militar aplicativ, după cum bine puteţi vedea în spatele meu, şi alergarea pe o distanţă de 2 kilometri”, a declarat Gabriela Nohai, ofiţer de informare potrivit observatornews.ro

Angajările masive vin ca urmare a valului de ieşiri din funcţie din ultima perioadă

MApN arată că, în perioada ianuarie-august au intrat în sistem 3800 de persoane, dar au ieșit 3600.

„În perioada ianuarie-august 2023, numărul total de intrări în sistem a depășit numărul ieșirilor, după cum urmează:

– au fost încadrate aprox. 3.800 de funcții (dintre care aprox. 700 ofițeri, 400 maiștri militari, 1.100 subofițeri, 1.000 SGP și 600 personal civil contractual). Toți militarii au fost numiți în funcții aflate la baza ierarhiei militare, în structurile prioritare, în special în unitățile care își consolidează capacitatea de luptă.

– au ieșit din sistem aprox. 3.600 de persoane (dintre care 400 ofițeri, 250 maiștri militari, 800 subofițeri, 1.650 SGP și 500 personal civil contractual).Între cauzele ieșirilor de personal se numără temerea privind posibilitatea modificării cadrului legislativ legat de pensionare (cu impact asupra militarilor aflați în partea superioară a carierei – personal cu experiență și expertiză, greu de înlocuit pe termen scurt și mediu), respectiv nivelul scăzut de salarizare al militarilor (cu impact asupra celor aflați în partea inferioară și medie a carierei).

Ieșirile militarilor au fost prin treceri în rezervă neplanificate prin demisie (37%), reducerea vârstei standard de pensionare (35%), clasări medicale (21%) și altele. Pe categorii de personal, constatăm că pentru ofițeri și maiștri militari/subofițeri, ieșirile au fost prin trecere în rezervă cu reducerea vârstei standard de pensionare (59%) și demisie (17%), alte ieșiri, în timp ce la SGP, ponderea cea mai mare a avut-o trecerea în rezervă prin demisie (55%)”, explică MApN într-un comunicat.

Salarii între 2.000 şi 18.000 de lei în Armata Română

Printre cele mai căutate sunt poliţie militară, geniu, aviaţie sau forţe pentru operaţii speciale.

Cel mai mic salariu câştigat de un soldat este de două mii de lei şi poate ajunge până la 4.200, în funcţie de arma pe care o alege. În cazul subofiţerilor şi ofiţerilor lefurile sunt mult mai mari. Un ofiţer cu funcţie de comandă poate câştiga peste 18.000 de lei.

Iată, care sunt, cu aproximație, salariile în Armata Română:

  • soldat: minimum 2.000

maximum 4.200 lei

  • subofiţer: minimum 2284 lei

maximum 4932 lei

  • ofiţer: minimum 2733 lei

maximum 18.142 lei