Premierul Armeniei spune că Rusia nu mai este considerată un partener strategic
Premierul Armeniei, Nikol Pașinian, a declarat, joi, că țara sa nu mai consideră Rusia un partener strategic, în contextul schimbării relațiilor dintre Erevan și Moscova din ultimii ani, potrivit Anadolu Agency.
Declarația a fost făcută la o conferință de presă la Erevan, după ce Pașinian a fost întrebat de ce Rusia nu mai este menționată drept partener strategic în programul guvernului armean pentru perioada 2026-2031.
„După evenimentele din septembrie 2022, cum putem spune că există un parteneriat strategic?”, a declarat Pașinian, care se referea la confruntările dintre Armenia și Azerbaidjan de acum 4 ani.
Rusia, acuzată că nu și-a respectat obligațiile de securitate față de Armenia
Premierul armean a susținut că, în timpul acelor confruntări, Rusia și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) nu și-au îndeplinit obligațiile de securitate pe care Armenia considera că le aveau față de aceasta.
„Dacă scriem acum «parteneriat strategic», ne veți întreba de ce Rusia și OTSC nu și-au îndeplinit obligațiile de securitate în septembrie 2022. Ce ar trebui să vă răspund?”, a spus Pașinian.
Armenia va continua că aibă o „cooperare reiproc avantajoasă” cu Rusia
În noul program guvernamental al Armeniei nu mai este utilizată sintagma „parteneriat strategic” pentru relația cu Rusia. Documentul prevede însă continuarea dialogului și dezvoltarea unei cooperări reciproc avantajoase în mai multe domenii.
Guvernul de la Erevan afirmă că relațiile cu Moscova trebuie adaptate la „noile condiții ale instaurării păcii în regiune”, în paralel cu promovarea unei politici externe echilibrate.
Declarațiile premierului armean vin în contextul reorientării politicii externe a Armeniei, care și-a redus în ultimii ani implicarea în activitățile OTSC și a intensificat relațiile cu Uniunea Europeană și statele occidentale.