Asediu la Mariupol: „Rușii folosesc rachete Grad, artilerie – totul”

Publicat: 09 03. 2022, 02:07
FOTO - Profimedia

În fiecare zi, cei din Mariupol se adună și încearcă să fugă din orașul distrus de armata rusă. Civilii nu pot înainta, însă, deoarece bombardamentele asupra lor continuă în fiecare zi și noapte.

Evgeniy Maloletka este fotograf al AP și documentează situația gravă din Mariupol, scrie BBC.

„Orașul este sub blocadă. Oamenii sunt speriați. Ei încearcă să plece, dar nu pot”, povestește acesta.

„Subsolurile sunt ticsite cu adulți și copii. Forțele ruse continuă să bombardeze orașul. Folosesc rachete Grad, artilerie, totul. Și avioanele de luptă bombardează orașul”.

Toate mijloacele de comunicații în oraș au fost distruse, cu excepția unui colțișor, care oferă o fereastră către lume.

Oamenii fug după mâncare, nu există electricitate sau gaz. Mulți strâng zăpadă ca să aibă apă. Cele mai multe magazine au fost prăduite.

Civilii sunt tot mai disperați pe zi ce trece. Și nu știu când se va termina totul.