Atenție șoferi! Se circulă în condiții de iarnă în România! Drumurile pe care sunt probleme

Publicat: 07 12. 2023, 08:21
Află cum va fi vremea, în fiecare zi, pe Gândul.ro (FOTO - ilustrativ: Mediafax FOTO)

Atenție șoferi! Se circulă în condiții de iarnă în România! Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier.

Însă, la nivelul țării, se circulă în general pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie.

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare sunt semnalate în zona montană a județelor Argeș, Brașov, Buzău, Covasna, Harghita, Prahova și Vrancea, fără intensificări ale vântului.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie, izolat cu lapoviță și ninsoare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, iar înainte de a pleca în călătorie, să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să meargă şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă dacă deplasarea va fi efectuată pe sectoare de drum unde este zăpadă sau carosabilul este alunecos de la gheață sau polei.

Măriți distanța de siguranță între autovehicule și evitați bruscarea comenzilor, arată Centrul Infotrafic al Poliției Române.