Avarie într-o secție COVID a Spitalului Județean Pitești, unde erau internați 30 de pacienți. Furnizarea energiei electrice a fost întreruptă câteva minute

Publicat: 28 10. 2021, 23:14
Actualizat: 28 10. 2021, 23:35
Spitalul Județean de Urgență Pitești (FOTO: Facebook)

O avarie a avut loc, joi, într-o secție COVID a Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP), unde erau internați 30 de pacienți, cei mai mulți conectați la concentratoare de oxigen. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Cazacu, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice în secția unde sunt tratați pacienți diagnosticați cu virusul SARS CoV-2.

Pentru a evita punerea vieților acestora în pericol, a fost apelat Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș, solicitându-se sprijin de urgență.

„Aceștia, comunicându-ne că au disponibil un singur echipaj, prin apel la 112, la ora 13:43 a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș și al Serviciului de Ambulanță Vâlcea. Coordonatorul Secției, dr Muntean-Petru Emil, a anunțat conducerea unității, colegii acestuia făcând, de asemenea, cunoscută situația reprezentanților din cadrul Serviciului Tehnic al SJU Pitești. Din fericire, problema s-a remediat rapid, în aproximativ 10 minute. Pe timpul avariei, pacienții cu necesar mare de oxigen au fost conectați la tuburile existente în secție”, a explicat Cristina Cazacu, citată de Mediafax.

Pentru a fi prevenită o nouă întrerupere a alimentării cu energie electrică, reprezentanții ISU Argeș au decis montarea în curtea spitalului a unui generator.

„Precizăm că această avarie a fost una zonală și NU s-a produs din cauza instalației electrice a SJUP. Menționăm, de asemenea, că instalația electrică a Secției PNF (Pneumoftiziologie-n.r.) a fost verificată în luna iulie a acestui an, nefiind constatate nereguli. Foarte important, starea de sănătate a persoanelor internate în această secție nu a fost afectată de acest incident”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al spitalului.