Avertismentul unui expert structurist: Există o ridicare de teren pe Regina Elisabeta. Sunt posibile degradări ale clădirilor / Pe acolo va trece M5

Publicat: 16 05. 2025, 09:00

Mariana Garștea, președintele Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că o monitorizare din satelit, realizată timp de 18 luni, a arătat o ridicare de 2 centimetri a terenului în zona Kogălniceanu – Regina Elisabeta. Potrivit expertului structurist, cel mai probabil, deformarea este cauzată de infiltrarea apei râului Dâmbovița.

Studiul realizat de o companie de monitorizare structurală arată deformări ale terenului în zona unde se intenționează construirea Tronsonului 2 de metrou M5, de la Eroilor la Piața Iancului.

Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în premieră în emisiunea „Cu Gândul la București”.

„Este destul de important să menționez că pe Tronsonul 2 de la M5 există o ridicare importantă, de până la aproape 2 centimetri în 18 luni, pentru că atât am monitorizat noi. Înseamnă posibile degradări structurale pentru tot ceea ce înseamnă clădiri în acea zonă (…) vorbim de multe clădiri istorice, construite acum mulți ani. Este vorba de Bulevardul Regina Elisabeta, zona Kogălniceanu”, a precizat Mariana Garștea în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Potrivit expertului structurist, autoritățile trebuie să ia în considerare această informație atunci când vor demara lucrările la Tronsonul 2 – M5.

„Scopul monitorizării este prevenirea incidentelor care s-ar putea întâmpla pe parcursul executării lucrărilor de infrastructură subterană, care sunt cele mai riscante din toate construcțiile”, mai precizează Mariana Garștea.

Expert structurist: Există deformări diferențiale în cazul zonei Pieței Unirii

Gândul a dezvăluit recent că același studiu din satelit realizat de ingineri români, din cadrul unei companii de monitorizare structurală, arată noi deformări și la Planșeul Unirii.

Studiul, realizat între aprilie 2023 și octombrie 2024, prezintă imagini obținute prin sistemul de sateliți COSMO-SkyMed.

„Potrivit studiului nostru, există deformări diferențiale în cazul zonei Pieței Unirii. Orice deformare diferențială confirmă amplificarea, evoluția și accelerarea deteriorării planșeului”, spune Mariana Garștea, specialist monitorizare structurală și CEO al companiei care a realizat studiul din satelit. Specialista recomandă demararea imediată a lucrărilor de consolidare a planșeului.

Întreaga emisiune cu Mariana Garștea poate fi vizionată AICI:


CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Vinovatul pentru accidentul care a paralizat linia de tramvai 41 va fi dat în judecată de STB: „A blocat Bucureștiul pe axa nord – vest!”

EXCLUSIV | Pot rămâne în „pana prostului” autobuzele electrice din București? STB: „Se retrag de pe traseu când bateria ajunge aproape de 30%