Avertizare hidrologică. Pericol de inundații, până joi, pe Siret și Prut

Publicat: 04 08. 2021, 13:04
Avertizare hidrologică

Specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis o alertă Cod Galben pe râuri din 9 județe ale României.

Potrivit hidrologilor, începând de miercuri – ora 13.00 și până joi la ora 9.00 – se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Atenţionarea hidrologică emisă de INHGA avertizează că astfel de fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Bacău, Vrancea, Vaslui şi Galaţi.

Care sunt bazinele hidrografice vizate

INHGA a publicat și lista râurilor din bazinele hidrografice care sunt vizate de această alertă.

  • Moldova – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gura Humorului (judeţele: Suceava şi Neamţ)
  • Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Frumosu (judeţele: Harghita, Neamţ şi Bacău)
  • Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Neamţ, Bacău şi Vrancea)
  • Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea)
  • Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi)
  • Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Drăgeşti (judeţele: Bacău, Vrancea şi Galaţi)
  • Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi)
  • Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi)