BAC 2022 | Au început să apară și perlele de la proba la limba română: „Trahanache e făcut din cocă moale”, „piesa critică politicienii venoși”

Publicat: 22 06. 2022, 11:38
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Absolvenții de liceu au avut de scris anul acesta, la proba la limba română, despre o comedie studiată în liceu, iar unii dintre ei chiar au dat răspunsuri care i-ar putea face pe ei înșiși personaje de comedie.

Astfel, ca în fiecare an, încep să apară „perlele” liceenilor, pe măsură ce lucrările sunt corectate, iar cele de la proba de limba și literatura română sunt printre cele mai amuzante.

Ca la fiecare sesiune de examen, unii dintre candidați au scris în lucrări fraze goale, formulări aberante, au folosit cuvinte fără să cunoască sensul acestora sau au reușit „performanța” de a încurca între ele genurile literare.

Ce „perle” au produs elevii anul acesta la BAC

Potrivit Observatornews, o exprimare foarte amuzantă i-a aparținut unui absolvent de liceu care a confundat două cuvinte cu sensuri total diferite.

„Particularităţile unei comedii sunt multe: piesa te face să râzi, are dialoguri sănătoase şi critică politicienii venoşi”, spune acesta.

Cel mai probabil, candidatul a vrut să vorbească despre „politicienii venali” (lipsiți de scrupule, n. red).

Un alt absolvent de liceu a descris în lucrarea sa personajele din opera lui Caragiale într-un mod foarte plastic.

„Personajele lui Caragiale au nume simpatice. Trahanache e făcut din cocă moale şi Tipătescu care merge tipa-tipa şi Caţavencu care turuie ca o moară stricată”.

„Personalităţile care mă impresionează pe mine sunt cântăreţii de top şi fotbaliştii din liga I”, scrie un candidat.

„Personalitățile înseamnă oameni care au făcut lucruri mari în viaţă şi acum sunt morți. Nu ai emoții cu morți”, opinează un altul.

Profesorii nu sunt, însă, foarte amuzați de gafele elevilor. Florina Rogalski, profesor, spune că, pe lângă astfel de „perle”, multe lucrări sunt pline de greșeli de scriere.

„Ei ar trebui să facă gramatică din clasa I până în clasa a douăsprezecea. În patru ani de liceu uită complet gramatica, și atunci enunțurile sunt anacolutice. Frazele nu au legatură de conținut între ele”, spune aceasta.

Calendarul examenelor de bacalaureat, prima sesiune:

  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Le este interzis candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea. Ei au obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

Nu este permisă folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se folosește numai hârtia distribuită candidaților de către asistenți.