Bani în plus pentru pensionari în luna octombrie. Ce sumă vor primi aceștia

Publicat: 22 09. 2023, 12:33
Foto caracter ilustrativ

Pensionarii cu venituri mici vor primi bani în plus la pensie în luna octombrie. Așadar, ajutorul primit de seniori în acest an se plătește în două tranșe.  

Prima tranșă din acest ajutor a fost deja plătită în luna ianuarie, iar cea de-a doua urmează să fie plătită în luna octombrie 2023.

Toți pensionarii cu venituri mai mici de 3000 de lei beneficiază de acest ajutor financiar. Sumele pot varia între 600 și 1.000 de lei, în funcție de veniturile fiecărui pensionar.

Guvernul a hotărât în 2023 să le acorde pensionarilor un ajutor financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei, conform OUG 168/2022.

Ordonanța de urgență 168/2022 prevede, mai exact, ”un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei”.

Așadar, pensionarii care au pensia până în 1.500 de lei vor primi un ajutor total de 1.000 de lei, cei care au pensia între 1.501 și 2.000 de lei primesc un ajutor total de 800 de lei, iar cei care au pensia între 2.001 și 3.000 de lei primesc un ajutor de 600 de lei.

Ce sume de bani vor primi pensionarii în luna octombrie

Astfel, în luna octombrie, ajutoarele vor fi în cuantum de:

  • pensionarii cu venituri lunare până în 1.500 lei primesc 500 de lei;
  • pensionarii cu venituri lunare între 1.501 și 2.000 de lei primesc 400 de lei;
  • pensionarii cu venituri lunare între 2.001 și 3.000 de lei primesc 300 de lei.

Citește și: Documente necesare pentru recalcularea pensiilor. Ce trebuie să faci dacă vrei bani mai mulți