Bărbatul din Bacău care și-a înecat doi dintre cei trei copii a fost găsit mort

Publicat: 11 05. 2022, 16:00
Sursa foto: Shutterstock

Bărbatul din Bacău care și-a aruncat doi dintre cei trei copii într-un baraj a fost găsit decedat.

Cadavrul acestuia a fost găsit de către pompieri în apropiere de zona unde bărbatul și-a înecat copiii.

Bărbatul era căutat de trei zile de forțele de ordine.

Bărbatul și-a ucis copiii duminică

Un bebeluș de 4 luni și un copil de 5 ani au fost aruncați de propriul tată într-un râu, duminică după-amiază, în județul Bacău. Incidentul s-a întâmplat după o ceartă a părinților, iar tatăl a amenințat-o pe mama copiilor că se va arunca în râu cu cei mici, spun surse din rândul apropiaților.

Din nefericire, bărbatul și-a dus planul până la capăt, mergând cu mașina personală până la locul faptei, iar medicii au încercat timp de 45 de minute resuscitarea celor doi copii, care – până la urmă – au fost declarați decedați.

Mama copiilor a fost cea care a alertat autoritățile. Polițiștii au găsit copiii în apă când au ajuns la fața locului. Tot ei au fost cei care i-au adus la mal și au încercat manevre de resuscitare.

Din primele informații, se pare că un al treilea copil al cuplului, în vârstă de 6 ani, a reușit să scape, după ce a fugit cu bicicleta la bunici, atunci când a simțit că viața i-ar putea fi pusă în pericol.

Ulterior, femeia a declarat că bărbatul avea probleme și fusese internat la psihiatrie.

„Ne-am certat de ieri (vineri-n.r.), că am apelat la cineva din greșeală și mi-a zis că am ceva cu persoana aia. Mi-a zis să îmi fac bagajul să plec. Am încercat să îmi adun toate de pe acolo. Azi când a venit acasă m-a întrebat ce face fata, am zis că doarme și m-a luat direct la bătaie. Ne-am certat, m-a bătut, am fugit afară.

Mi-a luat fata din casă, fata dormea, mi-a arătat-o, mi-a zis că e ultima oară când o văd, a chemat băiatul după el, l-a băgat în mașină și a plecat. Știam că e un om nebun, știam că are prostii, dar nu m-am așteptat la asta. Ne-am mai certat, ne-am mai lovit, dar nu într-atât încât să îmi dau seama că îmi omoară copiii. Mi-a zis de fiecare dată că dacă îl mai supăr sau altceva că o să mă bage în mașină cu tot cu copii și ne aruncă. Acum o lună jumate am mai avut probleme și am chemat poliția și l-a luat și a fost internat la psihiatrie”, a declarat femeia.