Baza de date Schengen, pusă la dispoziția Rusiei. Cine e austriacul care a spionat pentru Moscova

Publicat: 06 04. 2024, 14:40

Jan Marsalek, directorul executiv fugar al Wirecard, s-a folosit de funcţionari compromişi din serviciile de informaţii ale Vienei pentru a spiona cetăţeni europeni, inclusiv prin baza de date Schengen.

De asemenea, acesta a plănuit spargeri şi asasinate comise de echipe ruseşti de elită. Mai mult decât atât, Jan Marsalek a obţinut o maşină de criptografie de ultimă generaţie a unui guvern NATO şi a transmis ilegal la Moscova conţinutul unor telefoane furate de la înalţi funcţionari publici austrieci, relatează Financial Times, scrie news.ro.

Acuzaţiile, care sunt bazate pe noi dovezi obţinute de serviciile secrete britanice, sunt cuprinse într-un mandat de arestare emis de poliţia austriacă pe numele unui fost funcţionar al poliţiei şi al serviciilor secrete austriece, Egisto Ott.

Cine e austriacul care a spionat pentru Moscova

Jan Marsalek este un om de afaceri austriac în vârstă de 44 de ani, în prezent dat în căutare internaţională. Între 2010 şi 2020, el a fost director operaţional al firmei germane de procesare a plăţilor Wirecard, care a intrat în insolvenţă şi s-a prăbuşit în 2020. Marsalek a fost responsabil pentru afacerile Wirecard în Asia, unde compania a recunoscut că aproape 2 miliarde de euro în numerar pe care se presupune că îi deţinea nu existau, de fapt. Marsalek şi restul echipei executive a companiei au fost concediaţi la 18 iunie 2020, după care austriacul a fugit din Germania. În prezent, se pare că el locuieşte în Rusia, după ce Interpol a emis un mandat de arestare cu „notificare roşie” pentru presupusul său rol în scandalul Wirecard.

Potrivit anchetatorilor, Marsalek ar fi fost recrutat de serviciile secrete ruseşti cel puţin din 2010. Noile informaţii conţinute în mandatul de arestare austriac arată că Marsalek nu numai că a fost recrutat de Rusia, dar este posibil să fi fost unul dintre cele mai puternice active pe care le-au avut serviciilor de spionaj ale Kremlinului în Europa, folosindu-se de poziţia sa de director de operaţiuni la vârful unei companii cotate la bursa Dax – care aproape a preluat Deutsche Bank – pentru a facilita operaţiuni clandestine violente pe întregul continent şi în Africa, mai scrie Financial Times.

Sursa foto: Profimedia