Bilanț Covid în România, 21 mai 2021: 484 noi cazuri de infectare și 49 de decese, în ultimele 24 de ore. Numărul persoanelor internate la ATI, sub 700

Publicat: 21 05. 2021, 13:00
Actualizat: 21 05. 2021, 13:03

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, vineri, 21 mai 2021, că au fost diagnosticate 484 de cazuri noi COVID-19,  fiind prelucrate 22.035 de teste RT-PCR și 12.178 de teste rapide antigenice. 636 de persoane sunt internate la ATI, o ușoară scădere față de raportarea de ieri. S-au înregistrat 49 de decese.

Bilanțul de joi raporta  618 de noi cazuri cu SARS-CoV-2.

Numărul de deces scade

Până astăzi, 29.826 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.05.2021 (10:00) – 21.05.2021 (10:00) au fost raportate 49 de decese (21 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Numărul de teste

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.735.577 de teste RT-PCR și 1.083.201 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.035 de teste RT-PCR (10.617 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.418 la cerere) și 12.178 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 11.485 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.662 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 46.315 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 78 de persoane.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Situația cetățenilor români aflați în alte state

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.543 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.