Bilete de tren, mai scumpe de la 1 iulie. Anunțul ministrului Transporturilor

Publicat: 25 03. 2022, 15:23
Actualizat: 25 03. 2022, 15:23
Sursă Foto: Mediafax Foto - Ilustrativ

Biletele de tren vor fi mai scumpe de la 1 iulie, a anunțat, vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a precizat că „CFR Călători a solicitat creșterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022”.

„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creșterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preț”, a scris, vineri, pe Facebook, Sorin Grindeanu.

Conform sursei citate, este prima actualizare de tarife din 2013 până în prezent, „în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant”.

„Demersul aparține conducerii CFR Călători care își asumă această solicitare necesară pentru investiții și pentru mentenanță. Suntem conștienți de necesitatea unor investiții continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanțărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant și pentru achiziția de material nou”, a adăugat Sorin Grindeanu.