TAROM are un nou director. Este absolvent al Facultății de Aeronave și fost președinte al Consiliului de Administrație al Avioane Craiova S.A.

Publicat: 16 10. 2023, 19:23
Actualizat: 16 10. 2023, 19:25

Consiliul de Administrație al Companiei Tarom a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat, că a decis schimbări în managementul executiv, pentru a revitaliza şi a optimiza activitățile de conducere și coordonare ale Companiei. Astfel, începând din 23 octombrie 2023, funcția de director general va fi preluată de Bogdan Popescu.

Bogdan Popescu, noul director al Tarom / FOTO – LinkedIN

„Pentru asigurarea atât a unei tranziții eficiente, cât și a continuității activității Companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, Costin Iordache, în funcția de director economic, cât și numirea actualului director economic, Narcis Obeada, în funcția de director comercial. Obiectivul principal al noii echipe de management rămâne finalizarea și implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă”, se mai arată în comunicatul TAROM.

Cine este Bogdan Popescu, noul director al Tarom

Bogdan Popescu este absolvent al Facultății de Aeronave, al Facultății de Drept din cadrul Universității București, cât și al programului EMBA Asebuss.

El are o experiență de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, METRO și Microsoft.

De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Avioane Craiova S.A.

FOTO – caracter ilustrativ: Facebook/Tarom