Bogdan Ivan a fost implicat într-un accident de circulație. Fostul ministru al Energiei nu ar fi acordat prioritate
Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, a fost implicat joi, 25 iunie, într-un accident rutier produs în centrul municipiului Bistrița. Potrivit informațiilor obținute de Gândul, politicianul s-ar fi aflat la volanul autoturismului său în momentul în care a intrat în coliziune cu un autobuz. Acesta era însoțit de soția sa în momentul impactului.
Accidentul s-a produs în apropierea Primăriei Bistrița. Fostul ministru al Energiei nu ar fi acordat prioritate
Ciocnirea a avut loc în zona sediului Primăriei Bistrița, iar în urma impactului mașina a fost avariată serios. În imagini este surprins autoturismul cu partea frontală distrusă, semn că izbirea a fost puternică.
Din informațiile obținute de Gândul, Bogdan Ivan ar fi plecat de la o terasă înainte de producerea accidentului, s-ar fi urcat la volan și ar fi pătruns pe o stradă cu sens interzis, unde s-ar fi ciocnit frontal cu un autobuz.
Totodată, primele informații apărute după accident indică faptul că autoturismul condus de fostul ministru nu ar fi acordat prioritate autobuzului implicat în coliziune.
Nicio victimă în urma impactului
Deși mașina a suferit avarii importante, accidentul nu s-a soldat cu victime. Atât Bogdan Ivan și soția sa, cât și celelalte persoane implicate au scăpat nevătămate. După imapct, fostul ministru a fost surprins pe trotuar, vizibil îngândurat și vorbind la telefon, lângă soția sa.
Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și dacă au existat încălcări ale regulilor de circulație.