VIDEO | Bogdan Teodorescu: Putin încearcă să refacă o alianță antiamericană, pentru a reedita perioada Războiului Rece

Publicat: 02 03. 2022, 20:49
Actualizat: 02 03. 2022, 22:00

This browser does not support the video element.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru care va fi foarte dificil să recâștige încrederea liderilor lumii după invadarea Ucrainei, va încerca să își formeze un grup „fidel”, în încercarea de a portretiza ceea ce se întâmplă acum într-un nou război ideologic Est-Vest, așa cum a fost pe vremea Războiului Rece, a spus analistul politic Bogdan Teodorescu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina” transmisă live de Gândul.

„În momentul de față, mă tot gândesc care ar fi căile lui de ieșire. Cum ar putea să plece mai departe și, sincer, spre îngrijorarea mea, chiar nu mă prind cum poate ieși în regulă din acest pariu. Cu fiecare zi de întârziere a războiuluim îl costă la nivelul imaginii și la nivelul îndepărtării sale de statutul de persoană frecventabilă, economic, presiune pe cetățeanul rus și – nu în ultimul rând, cea mai importantă poveste – neîncrederea oamenilor din jurul lui că Putin mai poate gestiona util marea corabie Rusia.

Federația Rusă nu este o glumă – este în continuare o mega putere nucleară, chiar dacă economic nu este o mare putere, dar din perspectiva armelor nucleare este la egalitate cu SUA. Deci ieșirea este extrem de dificilă.

Nu am cum să nu mă întreb cum își proiectează el existența de acum încolo, fiindcă până joi (25 februarie 2022, ziua în care președintele Rusiei a ordonat invadarea Ucrainei – n.r.), Putin se întâlnea cu cine dorea și era un partener normal de conversație pentru orice lider al acestei lumi”, a mai spus analistul politic.

Bogdan Teodorescu crede că, în contextul actual, Vladimir Putin ar vrea să refacă o alianță antiamericană.

„Remarc că, după perioada de descumpănire, de vreo trei-patru zile, Putin încearcă să refacă o alianță antiamericană. A activat Venezuela, Coreea de Nord, Siria, Belarus și probabil că va mai obține câteva voci care să îl mai susțină și s-ar putea să încerce să portretizeze ceea ce se întâmplă acum într-un nou război ideologic Est-Vest, așa cum a fost pe vremea Războiului Rece. Dificil, dar văd că face aceste eforturi”, a explicat Teodorescu.

Analistul afirmă că Vladimir Putin a pierdut contactul cu realitatea și ajunge să creadă că soluțiile sale sunt cele mai bune.

„Democrația are multe defecte, dar are o mare calitate: oprește conducerea la maximum zece ani. Nu poți să stai în funcția supremă mai mult de zece ani. Un om care stă 23 de ani într-o funcție de conducere supremă își pierde contactul cu realitatea și ajunge să creadă că soluțiile sale sunt cele mai bune”, a adăugat Teodorescu.