Ministrul Fondurilor Europene, Mihai Ghigiu, le cere miniștrilor Apărării și Afacerilor Externe să renegocieze contractele încheiate cu grupul german Rheinmetall prin programul european SAFE, chiar dacă acest lucru ar presupune plata unor penalități. Oficialul susține că România ar trebui să încerce să convingă Bruxelles-ul să îi ofere o nouă șansă pentru a corecta problemele din aceste contracte, afirmând că țara noastră „a fost proastă, a fost ticăloasă, a fost coruptă”.
„Cred că România are oameni astăzi care pot să convingă Bruxelles-ul că am fost proști, am fost ticăloși, am fost corupți și că avem nevoie de o nouă șansă să îndreptăm aceste lucruri”, a declarat noul ministru al Fondurilor Europene, Mihai Ghigiu, la Antena 3.
„Eu știu că unii dintre oamenii de la Ministerul Apărării și de la Ministerul Afacerilor Externe cred că avem această posibilitate. Cred că e obligatoriu și la Ministerul Apărării, la Ministerul de Externe să avem o astfel de discuție pentru a renegocia aceste contracte, chiar cu riscul unor penalități”, a adăugat Mihai Ghigiu.
Ministrul a recunoscut însă că nu este specialist în armament.
Grupul german Rheinmetall a anunțat că a obținut cel mai mare pachet de contracte internaționale din istoria recentă a companiei.
Pachetul contractual, atribuit la 29 mai 2026 de Direcția Generală Armamente, are o valoare totală de 5,7 miliarde de euro.
Pentru îndeplinirea comenzilor, Rheinmetall a anunțat că își va extinde semnificativ capacitățile de producție existente în România. Livrările sunt programate să înceapă în 2028 și să fie finalizate până în 2030.
Contractele prevăd livrarea mai multor categorii de echipamente militare și nave:
298 de vehicule Lynx, o familie de vehicule de luptă de ultimă generație. Cele mai multe vor fi transportoare blindate de trupe, alături de variante pentru transportul mortierelor, posturi de comandă și intervenții medicale;
Sisteme de apărare aeriană Skyranger, bazate tot pe platforma Lynx.
În luna octombrie, Rheinmetall a cumpărat Șantierul Naval din Mangalia, unde urmează să fie construite navele incluse în contractele încheiate cu România.