Bolojan aruncă săgeți către Călin Georgescu, înainte ca fostul candidat să ajungă la Oradea. Cum îl ironizează premierul demis pe Georgescu

Publicat: 10 09. 2026, 21:54
Actualizat: 10 09. 2026, 22:52

Premierul Ilie Bolojan susține că programul unui șef de Guvern este prea încărcat pentru a-i permite deplasări frecvente prin țară și întâlniri cu oamenii. În schimb, referindu-se la vizitele lui Călin Georgescu prin țară, Bolojan a lansat o ironie: „Cei care n-au angajamente au timp de așa ceva”. Declarația vine cu doar câteva zile înainte ca Georgescu să ajungă la Oradea.

Premierul a vorbit, la B1 TV, despre nevoia politicienilor de a merge în teritoriu și de a discuta cu oamenii, însă a explicat că funcția de premier îi limitează timpul disponibil pentru astfel de deplasări.

„Sondajele sunt poze de moment. Uneori poate să fie o anumită dinamică, în funcție de poziționări. Intenția se arată la alegeri, în afară de un scor sau altul ceea ce trebuie să facă scena politică e să vorbească cu oamenii, să le aflăm problemele, să le rezolvăm. De asemenea, să le spunem oamenilor ce vrem să facem, să le dăm o speranță, pe viitor”, a spus Bolojan.

Când ești premier, cea mai mare a programului e consumată cu activitățile guvernamentale. A fost o perioadă dificilă în ultimele patru luni. A fost o perioadă de hărțuire: Guvernului pe care îl conduc i-au fost suspendate decizii. N-am avut timp să mă duc în foarte multe locuri din țară”, a punctat premierul demis, la B1 TV.

Georgescu merge chiar la Oradea în weekend

Întrebat despre vizitele lui Călin Georgescu prin țară, Bolojan a făcut o remarcă ironică.

Cei care n-au angajamante au timp de așa ceva. Când nu mai ești premier, întâlnirile cu oamenii sunt o necesitate. Orice partid are nevoie de o reconstrucție”, a spus Bolojan.

Declarația premierului demis apare în contextul în care Călin Georgescu și-a anunțat pentru duminică, 13 septembrie 2026, o vizită la Oradea. Georgescu urmează să ajungă la ora 8:30 în Piața 100, fosta Ocska Piac, în cadrul inițiativei „Toamna Cămărilor Românești”.