Bolojan își angajează răspunderea pe măsurile fiscale / PSD introduce în proiect REDUCEREA banilor pentru partide cu 40% / „Gest de URGENȚĂ națională”

Publicat: 07 07. 2025, 09:24
Actualizat: 07 07. 2025, 19:04
Ilie Bolojan, prim-ministrul desemnat, si vicepremierul Marian Neacsu participa la sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru votul de investire a noului Guvern, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, luni, 23 iunie 2025. ANDREEA ALEXANDRU/ MEDIAFAX FOTO

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului.

Guvernul a avizat vinerea trecută primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului.

Partidele parlamentare au avut termen până luni, ora 8.00, să depună amendamente la proiectul de lege. Ulterior, va avea loc o ședință de Guvern pentru analizarea amendamentelor depuse.

Luni, la ora 15.00, Executivul își asumă răspunderea în plenul reunit. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online.

Dacă în termen de trei zile de la asumarea răspunderii, deputații și senatorii nu au inițiat nicio moțiune de cenzură la adresa Guvernului, atunci proiectul de lege se consideră adoptat. În cazul depunerii unei moțiuni de cenzură, dacă aceasta a primit votul majorității deputaților și senatorilor, atunci Guvernul este demis.

„Prin acest pachet de măsuri se urmărește atingerea următoarelor obiective: reducerea țintei de deficit bugetar de la 9,3% și realinierea pe traiectoria de ajustare, în vederea respectării angajamentelor asumate în Planul Fiscal Bugetar pe 7 ani, recâștigarea încrederii investitorilor și evitarea retrogradării din perspectiva ratingului de țară, evitarea suspendării fondurilor europene și continuarea implementării proiectelor de infrastructură și de dezvoltare, realizarea reformei fiscale în vederea evaluării pozitive de către Comisia Europeană și posibilitatea încasării banilor din Cererea de Plată numărul 4, suma reprezentând cel mai important aport la bugetul de stat, proiecția prevăzută fiind de 2.680 miliarde de euro brut, respectiv 0,7% din PIB”, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Printre măsurile importante din pachetul de măsuri se află creşterea TVA – cota generală ajunge la 21%, iar singura cotă redusă va fi 11% – măsuri dure în ceea ce priveşte asigurarea de sănătate unde milioane de români coasiguraţi până acum sau asiguraţi din oficiu vor trebui să plătească 2.430 de lei pe an pentru a mai beneficia de asigurare, creşterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, creşterea accizelor şi a taxării băncilor.

Ilie Bolojan declara, vineri, după consultările cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri iar acest prim pachet de măsuri va fi discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie. De altfel, Guvernul a propus partenerilor sociali să-şi desemneze reprezentanţi în grupurile de lucru pentru elaborarea următoarelor două pachete de măsuri ce vor fi promovate în scopul reducerii deficitului bugetar.

Foto: ANDREEA ALEXANDRU/ MEDIAFAX  

CITEȘTE ȘI:

Guvernul Bolojan în fața primei posibile MOȚIUNI de CENZURĂ. Pachetul 1 de austeritate fiscală va fi asumat luni