Brazilia: Veninul unui șarpe uriaș ar putea opri răspândirea Covid-19

Publicat: 03 09. 2021, 12:41
foto: pixabay.com

Soluția pentru oprirea răspândirii Covid-19 ar putea fi reprezentată de veninul unui șarpe uriaș din Brazilia.

Cercetătorii au descoperit că molecula din veninul viperei jararacussu a oprit reproducerea Covid în celulele maimuțelor, scrie metro.co.uk.

Un studiu publicat de revista științifică Molecules arată că moleculele au determinat ca viteza de reproducere a virusului să scadă cu 75%.

Molecula este o peptidă sau un lanț de aminoacizi, care se pot conecta la enzima coronavirusului, PLPro, vitală pentru reproducerea virusului, fără să afecteze celelalte celule.

Peptida este deja cunoscută pentru calitățile sale antibacteriene și poate fi sintetizată în laborator. Astfel, capturarea sau creșterea șerpilor nu este necesară.

Cercetătorii vor evalua în continuare eficiența diferitelor doze de moleculă, pentru a descoperi cum pot preveni ca virusul să intre în celule.

Ei speră să testeze substanța și pe celulele umane, într-un viitor deocamdată nedefinit.

Jararacussu este unul din cei mai lungi șerpi din Brazilia, cu o lungime de peste doi metri.

Șarpele trăiește pe coasta Pădurii Atlantice, dar este întâlnit și în Bolivia, Paraguay și Argentina.