BREAKING! Moțiunea împotriva ministrului Sănătății a fost respinsă!

Publicat: 17 02. 2021, 13:11
BREAKING! Moțiunea împotriva ministrului Sănătății a fost respinsă!

Moțiunea depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății Vlad Voiculescu a picat, miercuri, la vot. Din 304 parlamentari, 161 au votat „împotrivă” și 140 „pentru”, moțiunea fiind respinsă.

Moțiunea împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a picat la vot: au fost 161 de voturi „împotrivă”, 140 „pentru” și o abținere, informează Mediafax.

Moțiunea a fost depusă de PSD după tragedia de la Institutul Național „Matei Balș”, social-democrații fiind de părere că ministrul Sănătăți trebuie să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat la acest spital.

De cealaltă parte, Voiculescu a spus, în timpul dezbaterii care a avut loc luni că spitalul a fost condus mai bine de 20 de ani de Adrian Streinu Cercel, care este, în prezent, senator PSD.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Votul final pe moțiunea simplă inițiată de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, va fi exprimat miercuri, în plenul Camerei Deputaților.

Moțiunea simplă împotriva ministrului sănătății Vlad Voiculescu va fi supusă la vot în plenul Camerei Deputaților miercuri, de la ora 12.30, au declarat surse parlamentare pentru Libertatea.

Este prima moțiune simplă depusă de opoziție în legislatura actuală.

Potrivit regulamentului, moțiunea simplă se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.

Procedural, o moțiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic și, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.

Vlad Voiculescu, „un pericol pentru sănătatea românilor”

Moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 social-democraţi, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni.

PSD și AUR sunt în favoarea adoptării moțiunii simple contra lui Vlad Voiculescu.

Voiculescu este acuzat de „multă incoerență, lipsă de profesionalism și de asumare, cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății s-a apărat, spunând că autorul „direct” al dezastrului” din sistemul sanitar este PSD. „Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluţie încoace, a avut 12 miniştri ai Sănătăţii. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniştri ai Sănătăţii – toţi anchetaţi de DNA. (…) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 şi era un început de reformă reală”, a spus ministrul Voiculescu.

Cum a scăpat Vlad Voiculescu de demitere. Dezvăluiri uluitoare făcute de deputatul Alfred Simonis

Cum a scăpat Vlad Voiculescu de demitere. Ministrul Sănătății ar fi fost îndepărtat din funcție dacă votul pe moţiunea simplă pe Sănătate s-ar fi dat luni şi nu miercuri. De ce? Fiindcă unii dintre parlamentarii PNL şi USR l-au „sabotat” pe Vlad Voiculescu şi au părăsit sala de plen.

„Am asistat astăzi la o înşiruire de acuzaţii, un comportament delirant, aş spune, al ministrului Sănătăţii”, a reacționat Alfred Simonis.