Cadavrele româncelor îngropate în dărâmăturile imobilului din Görlitz au fost recuperate
Ambele cadavre ale româncelor îngropate în dărâmăturile imobilului din Görlitz au fost recuperate. Trupul neînsuflețit a celei de-a doua tinere a fost scos din ruine, anunță autoritățile germane.
Trupurile neînsufleţite ale celor două turiste românce date dispărute după prăbuşirea unei clădiri în oraşul german Görlitz, din landul Saxonia, au fost găsite sub dărâmături, scrie mdr.de.
Dezgropate după trei zile
În cursul după-amiezii, poliția a anunțat că, după trei zile de la explozie, de sub dărâmături a mai fost scos un cadavru. Presa germană precizează că este vorba despre cadavrul unei femei. Anterior, miercuri seară, echipele de intervenție găsiseră prima româncă dată dispărută în explozia de acum trei zile.
Tragedia se confirmă
Potrivit poliției, persoana decedată scoasă de sub dărâmături este cea de-a doua româncă dată dispărută.
- Miercuri seară, echipele de salvare găsiseră deja prima româncă dată dispărută, cea în vârstă de 25 de ani.
- Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu cetățenie germană și bulgară, este încă dat dispărut.
- Speranțele de a găsi supraviețuitori se estompează.
- Potrivit poliției, câinii de căutare au alertat de două ori.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat că departamentul de investigații criminale a obținut probe și investighează cauza prăbușirii clădirii, scrie mdr.de.
Cel de-al doilea cadavru a fost descoperit în jurul orei locale 14:00 (15:00, ora României) la parterul clădirii prăbușite, cu vedere la stradă. Un paramedic a putut doar să o declare decedată pe românca în vârstă de 26 de ani. Miercuri seara, după ce persoana scoasă de sub dărâmături a fost identificată fără echivoc ca fiind femeia de 25 de ani din România, șeful poliției și primarul Octavian Ursu, împreună cu un capelan, au informat rudele, conform declarațiilor purtătoarei de cuvânt a poliției, Anja Leuschner, pentru MDR SACHSEN.
Recomandarea autorului: O româncă a murit în urma prăbușirii unei clădiri din Germania. Operațiunea de salvare continuă pentru găsirea celeilalte turiste românce