CALCULE. Cum se poate califica România direct la CM 2026 după 1-0 cu Austria. Clasamentul și programul meciurilor din grupa „tricolorilor”
Victorie mare pentru România, 1-0 cu Austria, pe Arena Națională, succes care a reaprins speranțele calificării directe la Campionatul Mondial din 2026. Duminică seară, în fața a aproape 40.000 de fani, „tricolorii” au învins chiar liderul grupei și reintră în cărți pentru prima poziție.
Chiar dacă drumul până în America rămâne unul complicat, asta fiindcă depindem și de alte rezultate, echipa națională păstrează în continuare șanse să meargă direct la turneul final de anul viitor.
Situația în grupa României
Sunt două scenarii posibile prin care trupa pregătită de Mircea Lucescu are poate merge direct la „mondial”, fără a mai trece prin emoțiile barajului.
Dar, până acolo, hai mai întâi să vedem situația în grupa noastră. În aceeași seară în care România a trecut de Austria, Cipru și-a respectat statutul de favorită și a câștigat în deplasare, scor 4-0, cu San Marino.
În urma rezultatelor de duminică, clasamentul grupei arată astfel:
- Austria – 15p (+16)
- Bosnia-Herțegovina – 13p (+8)
- România – 10p (+5)
- Cipru – 8p (+2)
- San Marino – 0p (-31)
Ultimele două etape, care pot decide totul, se vor disputa pe 15, respectiv 18 noiembrie. Iată programul jocurilor
- 15 noiembrie: Cipru – Austria, Bosnia-Herțegovina – România
- 18 noiembrie: Austria – Bosnia-Herțegovina, România – San Marino
Calcule pentru calificarea directă la CM 2026
Indiferent de ce se întâmplă în celelalte meciuri, România trebuie să câștige ambele partide rămase, la Sarajevo, cu Bosnia, și apoi acasă. Cu aceste două victorii, „tricolorii” ar încheia preliminariile cu 16 puncte și ar putea profita de jocul rezultatelor pentru a urca pe primul loc.
De aici se desprind două scenarii favorabile.
Scenariul 1 – Cipru învinge pe Austria
Ar fi rezultatul perfect pentru România. Dacă Austria pierde în Cipru, România poate urca pe primul loc în cazul unui egal sau al unei victorii a Bosniei la Viena, cu condiția să aibă golaveraj superior.
Acum, situația se prezintă în felul următor: România are +5, iar Austria +16. După o victorie în Bosnia, am urca cel puțin la +6.
În ultima etapă, trupa lui Lucescu ar trebui să-și îmbunătățească golaverajul cu San Marino – o victorie la 9-10 goluri ar putea fi suficientă pentru a compensa diferența față de Austria și a încheia preliminariile pe primul loc.
Scenariul 2 – Egal între Cipru și Austria
Dacă partida de la Nicosia se termină la egalitate, România are nevoie ca Austria să piardă pe teren propriu cu Bosnia, în ultima rundă. În acest caz, trei echipe – Austria, Bosnia și România – ar termina preliminariile cu câte 16 puncte, iar golaverajul general ar decide cine merge direct la Mondial.
Și aici, calculele sunt clare: România trebuie să bată Bosnia în deplasare și să înscrie cât mai multe goluri cu San Marino.
Din păcate, chiar dacă România va termina pe locul secund în grupă, nu este sigură că la tragerea la sorți va fi cap de serie. Doar primele 8 echipe de pe locurile secunde, conform clasamentului FIFA, vor avea acest avantaj.
De ce contează să fi cap de serie? Pentru că joci semifinala barajului acasă, într-o singură manșă și, foarte important, ai parte, cel puțin teoretic, de un adversar mai accesibil.
În concluzie, după victoria cu Austria, calculele sunt clare: două victorii și un pic de ajutor în ultimele meciuri, România se poate califica direct la CM 2026.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Cosmin Olăroiu, la un pas de CALIFICAREA la Cupa Mondială 2026!