A 32-a noapte consecutivă pe care Călin Georgescu o petrece în spatele gratiilor. Susținătorii încă se află în fața Arestului Central și scandează mesaje de încurajare pentru fostul prezidențiabil
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, își petrece cea de-a 32-a noapte consecutivă în Arestul Central. În urmă cu două zile, Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT și a dispus prelungirea arestării sale preventive pentru încă 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. În ciuda temperaturilor scăzute, zeci de susținători continuă să rămână alături de fostul prezidențiabil, în fața Arestului Central din Capitală și să scandeze mesaje de încurajare precum „Călin Georgescu este patriot”, „Justiție, nu corupție” sau „Călin nevinovat, dosar fabricat”.
Practic, este cea de-a 33-a noapte pe care fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 o petrece în spatele gratiilor. Pe lângă cele 32 de nopți consecutive, Călin Georgescu a mai petrecut și noaptea de 21 spre 22 septembrie în Arestul Central, atunci când a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul DIICOT.
Revoltați pe „nedreptățile” făcute de sistemului de Justiție din România, susținătorii fostului prezidențiabil scandează inclusiv mesaje precum: „DIICOT, grup mafiot” sau „Jos dictatura”.
De ce au cerut procurorii DIICOT încă 30 de zile de arest
Unul dintre principalele argumente prezentate de procurori în sprijinul prelungirii arestării preventive a fost legat de apariția unui nou dosar penal pe numele lui Călin Georgescu.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul din surse judiciare, în ședința desfășurată pe 26 octombrie la Tribunalul București, reprezentantul DIICOT a susținut că fostul candidat ar fi continuat un comportament presupus infracțional chiar și în perioada în care se afla sub control judiciar.
Procurorii s-au referit la episodul din 26 septembrie, când Georgescu ar fi solicitat unei persoane să îi verifice locuința din Mogoșoaia pentru a identifica dispozitivele de supraveghere instalate de anchetatori.
Printre persoanele audiate se numără un om de afaceri care ar fi încercat, la solicitarea lui Georgescu, să identifice o soluție financiară pentru acoperirea prejudiciului reclamat de familia Leu.
În fața instanței, procurorul a susținut că riscul repetării unor presupuse fapte penale persistă și că măsurile preventive mai blânde nu ar garanta atingerea obiectivelor anchetei.
De cealaltă parte, avocații lui Călin Georgescu au contestat necesitatea menținerii arestului, invocând, între altele, caracterul neviolent al faptelor cercetate și argumentând că situația acestuia permite aplicarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive.
Mai multe informații sunt disponibile AICI.