Călin Georgescu cere Parlamentului să respingă solicitarea lui Nicușor Dan privind participarea a 20 de militari români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei

Publicat: 09 09. 2026, 20:03
Actualizat: 09 09. 2026, 20:17

Călin Georgescu critică dur demersul președintelui Nicușor Dan privind participarea militarilor români în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei. Într-o postare pe Facebook, Georgescu susține că România trebuie să rămână neutră și acuză că implicarea militară ar putea antrena țara într-un conflict care „nu este al nostru”.

Călin Georgescu susține că solicitarea președintelui către Parlament este „gravă și insuficient explicată țării”. Acesta susține că miza nu este numărul militarilor trimiși, ci angajamentul politico-militar al României. Georgescu cere parlamentarilor să nu aprobe solicitarea înainte ca românii să fie informați cu privire la mandatul, temeiul juridic, lanțul de comandă, regulile de angajare, costurile și condițiile unei eventuale retrageri. În plus, acesta solicită ca presupusele finanțări, presiuni și înțelegeri care ar fi precedat demersul să fie făcute publice.

”România are, înainte de orice, datoria de a-și apăra viața și viitorul.

Superioritatea României ca actor strategic vine din neutralitatea față de orice conflict: ea ne face un partener căutat pentru pace, nu un instrument folosit în război.
Nicușor Dan a cerut Parlamentului să aprobe participarea Armatei României, cu până la 20 de militari, în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei.
Consider acest demers grav și insuficient explicat țării.
Este un pas sinucigaș spre angajarea României într-un război care nu este al nostru — începutul unui drum care, odată deschis, va fi greu de închis.
Miza nu este numărul militarilor, ci angajamentul politico-militar al României. Chiar și trimiterea unui singur militar poate atrage întreaga țară în logica unui conflict.
România trebuie să apere pacea și buna înțelegere, în țară, în regiune și dincolo de ea. Există o singură soluție responsabilă: diplomația permanentă. Securitatea țării se consolidează prin dialog și comunicare, nu prin conflict. Înainte de orice vot al Parlamentului, românii trebuie să cunoască mandatul, temeiul juridic, lanțul de comandă, regulile de angajare, costurile și condițiile retragerii. Toate finanțările politice și media, toate presiunile și toate înțelegerile care au precedat această solicitare trebuie făcute publice. Parlamentul României trebuie să se manifeste matur, responsabil și lucid: să respingă această solicitare în mod patriotic. Cine votează devine părtaș la abandonarea interesului național și își asumă o răspundere istorică în fața poporului român.”, a scris Călin Georgescu, pe pagina sa de Facebook.

Călin Georgescu: ”Astăzi se vede cu ochiul liber: Nicușor Dan își apără scaunul, nu țara”

Georgescu susține că președintele Nicușor Dan ar pune interesele politice personale deasupra interesului național și afirmă că actualul șef al statului ar executa „ordinele celor care l-au instalat la Cotroceni”. Acesta susține că demersul privind participarea militarilor români, alături de „faptele deja cunoscute”, ar demonstra că prezența lui Nicușor Dan la Cotroceni reprezintă „un pericol real” pentru siguranța, independența și suveranitatea României.
”Astăzi se vede cu ochiul liber: Nicușor Dan își apără scaunul, nu țara.
Pentru scaunul cumpărat prin înțelegeri, oferă acum drept tribut interesele României. Ca să-și ascundă compromisurile și să rămână la putere, execută ordinele celor care l-au instalat la Cotroceni împotriva voinței poporului român.
Acest demers, alături de faptele deja cunoscute, dovedește că prezența lui la Cotroceni a devenit un pericol real pentru siguranța, independența și suveranitatea țării.
În acest sens, reiterez și solicitarea adresată Parlamentului României de a urgenta procedura de suspendare din funcție a lui Nicușor Dan.
Domnilor parlamentari, interesul României este pacea. Aveți astăzi ocazia de a o salva. Nu lăsați ca iresponsabilitatea unui om să devină povara unui popor întreg.
Le rog pe mamele României să se roage pentru discernământul celor aflați la putere. Copiii noștri sunt o binecuvântare de la Dumnezeu și apartin familiilor lor, nu războaielor altora”, a punctat Georgescu.