Care este valabilitatea certificatului de vaccinare și când am putea primi cea de-a treia doză de vaccin? Răspunsurile lui Valeriu Gheorghiță

Publicat: 18 05. 2021, 14:21
Sursă foto: GOV.RO

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a prezentat, marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, în ce condiții vom avea nevoie de cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID. Medicul militar a mai precizat că există o tendință de scădere a nivelului de anticorpi la anumite categorii de persoane.

Întrebat care este valabilitatea certificatului de vaccinare și dacă cei vaccinați în ianuare sau februarie vor putea călători cu certificatul emis atunci, Valeriu Gheorghiță a răspuns:

Valeriu Gheorghiță: „Există o tendință de scădere a nivelului de anticorpi”

Valabilitatea, din punctul de vedere al riscului de boală, este dată de protecția, de datele care sunt cumulate, sunt colectate în ceea ce privește protecția oferită de vaccinurile actuale. Din datele existente, la 6 luni, la 8 luni de la completarea schemei de vaccinare, se mențin beneficiile în ceea ce privește protecția față de forme severe, față de complicații, față de riscul de internare și deces de peste 90-95%. Deci, beneficiile se păstrează. Există o tendință de scădere a nivelului de anticorpi la anumite categorii de persoane, cum ar fi cele imunodeprimate.

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV

Care este rolul celei de-a treia doze

Sunt evaluări în etapă preliminară, nu sunt date disponibile din punct de vedere științific care să ne furnizeze informații legate de siguranță, de tolerabilitate și de imunogenitate. Rolul dozei a treia este și pentru a asigura eventuala acoperire vaccinală dacă vom avea tulpini, variante virale mutante care nu vor fi acoperite de vaccinurile actuale”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a mai precizat că orice persoană se poate se poate prezenta la centrele de vaccinare între orele 14.00 și 20.00, iar persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta fără programare pentru vaccinare pe toată durata programului de lucru.

„În perioada 10-17 mai au fost vaccinate cu prima doză 329.073 de persoane. Sigur că am făcut o evaluare a numărului de persoane programate pentru prima doză, respectiv persoanele care au fost vaccinate fără programare. În același interval au fost vaccinate cu doza 1 fără programare 222.413 pesroane, ceea ce înseamnă 67,58%. Acest lucru confirmă că oamenii își doresc să se vaccineze și se prezintă direct la centrele de vaccinare”, a mai spus Gheorghiță.