Care sunt blocurile comuniste din România care pot fi mai șubrede la un cutremur mare. Matei Sumbasacu, inginer: „Sunt clădirile cu parter flexibil”

Publicat: 05 04. 2026, 06:00

Matei Sumbasacu, președinte al Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic (Re: RISE), a explicat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, de ce la ultimele cutremure din Turcia au căzut foarte multe clădiri. Majoritatea blocurilor de acolo au „parter flexibil” și sunt mai vulnerabile. Inginerul spune că și în România există foarte multe astfel de clădiri. Este vorba, în mare parte, de blocurile comuniste de pe bulevarde, care au magazine la parter.

„Acolo, în Turcia, există acele clădiri cu spații la parter și cu zone de luat masa, și asta necesită locuri cât mai goale de pereți. Dacă se poate și de stâlpi, la parterul clădirilor. Asta duce clădirea către o conformare de așa-numit parter flexibil. Parterul este mult mai flexibil decât etajele superioare. Și atunci, majoritatea deformațiilor care sunt induse de cutremur sunt preluate de parter. Stâlpii de la parter se deformează foarte mult și cedează”, a precizat Matei Sumbasacu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Inginerul structurist explică faptul că și în țara noastră sunt astfel de blocuri cu parter flexibil care sunt mai vulnerabile la cutremur.

Matei Sumbasacu: „Această cifră de 6.000 de morți pentru un cutremur mare s-ar putea să fie una optimistă”

„Din conformare, aceste clădiri au un handicap. Asta nu înseamnă că nu poate fi contracarat acest lucru din detaliere. Dacă ești un proiectant bun, din detaliere, poți să pui mai mult fier în elementele de la parter (…) Din 1978 s-a continuat în România această practică a parterului flexibil. Aceste clădiri au această vulnerabilitate inerentă”, a mai spus Matei Sumbasacu.

Acesta a mai precizat că o cifră de 6.000 de morți în cazul unui cutremur mare – așa cum arată un raport DSU din 2018 – ar fi una optimistă.

„Această cifră de 6.000 de morți pentru un cutremur mare s-ar putea să fie o cifră optimistă. Contează foarte mult dacă vine seara, dacă vine ziua, când oamenii sunt la muncă, nu se află în clădirile cu probleme”, spune Matei Sumbasacu.

Întreaga emisiune cu M. Sumbasacu poate fi vizionată AICI: