Carnea mai sănătoasă care începe să înlocuiască mielul de Paște. Tot mai mulți români își schimbă preferințele

Publicat: 30 03. 2026, 10:51
Actualizat: 30 03. 2026, 11:00

Carnea de miel, nelipsită în mod tradițional de pe masa de Paște, începe să își piardă din popularitate în 2026. Crescătorii de animale anunță că se observă o scădere vizibilă a cererii pentru luna aprilie.

Se întâmplă totul pe fondul creșterii costului vieții, dar și al schimbării obiceiurilor la români.

Interes tot mai scăzut pentru miel

Astfel, în mai multe ferme din țară, comenzile pentru miei sunt sub nivelul anilor trecuți. De exemplu, într-o fermă din județul Iași, unde sunt crescuți aproximativ 900 de miei, doar o parte dintre animale și-au găsit cumpărători până în acest moment.

„Dacă anul trecut aveam lista aproape completă, acum abia s-au rezervat în jur de 50%. Clienții nu mai cumpără miel întreg, se orientează spre jumătăți sau porții mai mici”, dezvăluie fermierul Sorin Neamțu.

Aceeași tendință este și în alte regiuni din țară, dar producătorii încă mai speră într-o revenire a vânzărilor în apropierea sărbătorilor.

În multe localități din România kilogramul de carne de miel se vinde acum cu 45 de lei, iar animalele vii sunt mai ieftine, la jumătate de preț.

Interesul rămâne scăzut, totuși. Mulți români recunosc că și-au modificat lista de cumpărături. Astfel, ei preferă să aleagă cantități mai mici decât în anii trecuți. „Pe vremuri luam un miel întreg pentru toată familia. Acum ne gândim la jumătate sau chiar mai puțin, în funcție de buget”, spun clienții.

Cu cât se vinde kilogramul, la Bistrița

Crescătorii de ovine din județul Bistrița-Năsăud au majorat prețul cărnii de miel față de anul trecut, kilogramul urmând să coste 25 de lei în viu și 50 de lei la carcasă, potrivit datelor prezentate de șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Ioan Bogolin.

În 2025, prețul pe kilogram în viu a fost de 18-20 de lei.

De la începutul anului, din județ au fost trimise la export aproximativ 81 de tone de carne de miel în Italia și alte circa 2,3 tone în Bulgaria.

„Până la această dată, au fost sacrificate în abatoare și au ieșit de pe teritoriul național aproximativ 8.500 de capete, reprezentând circa 85 de tone. Prețul pentru cumpărător este mare, în jur de 25 de lei în viu, pentru vânzător zic că este mic. Carcasă, probabil undeva la 50 de lei, la nivel de producător, nu știu cum va fi în unitățile de comercializare”, a declarat Bogolin.

Ce carne înlocuiește mielul

Pe fondul acestei scăderi a interesului pentru miel a apărut o alternativă care începe să câștige teren. Carnea de ied este din ce în ce mai căutată de către români. Mulți o aleg în locul mielului fie din motive de sănătate, fie din dorința de a diversifica meniul.

Nutriționiștii spun că iedul are un conținut mai redus de grăsimi și colesterol. În plus, prețul este ușor mai mic, ceea ce îl face accesibil pentru majoritatea cumpărătorilor.

Cifrele oficiale arată că românii nu sunt mari consumatori de carne de miel. Anual, se consumă doar 2 kilograme pe cap de locuitor. Privind din acest context, schimbarea preferințelor pare firească, mai ales într-o perioadă în care prețurile au explodat.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Cu cât au crescut prețurile la alimente de la începutul anului și cât se vor mai scumpi. Preț record la carnea de miel. „Măsurile Guvernului au dus la această instabilitate”