Casa Poporului, „fabrica de legi” a României, moare răpusă de legile fizicii. Clădirea emblematică a Capitalei se năruie bucată cu bucată
A doua cea mai mare clădire administrativă din lume se prăbuşeşte lent și sigur, pe zi ce trece, sub ochii angajaţilor şi ai sutelor de mii de vizitatori care-i trec pragul anual. Iarba crescută prin crăpăturile zidurilor, rugina şi chiar găurile din tavanele înalte ornamentate cu stucaturi aurii şi decorate cu candelabre impresionante sunt imaginea vie a măririi şi decăderii unei epoci.
Doar Pentagonul din SUA depăşeşte Palatul Parlamentului României, ca anvergură. Clădirea Casei Poporului, aşa cum a fost denumită iniţial de fostul dictator Nicolae Ceauşescu, cel care a şi comandat ridicarea acestei construcţii, are o suprafaţă totală de aproximativ 365.000 de metri pătraţi.
Este posibil ca Pentagonul să nu treacă prin aceeaşi situaţie ca sora ei din România, dacă luăm în calcul că orice investiţie anunţată n-a avut darul să-i redea măreţia pe care trebuia s-o aibă atunci când a fost proiectată.
Să înconjori clădirea Parlamentului este o treabă anevoioasă, că trebuie să mergi, aşa cum se spune în basme, zi de vară până-n seară. Sunt mai multe intrări, destinate atât deputaţilor cât şi senatorilor, iar clădirea este un labirint în adevăratul sens al cuvântului.
Interioarele impunătoare, pe pereţii cărora odihnesc ţesături scumpe, tablouri şi candelabre impresionează prin dimensiuni. Dincolo de toată această imagine poleită, structura se degradează de la an la an. Apa de la ploaie şi-a săpat drum în interiorul clădirii și a format crevase printre elementele decorative din tavan.
Când se rup norii, angajaţii de la Senat stau cu găleţi şi ligheane ca să strângă apa care se prelinge prin tavanul spart. Clădirea are aerul unui castel care aparţine unor nobili scăpătaţi care se cos într-o parte şi se rup în alta.
Zidurile de la exterior, dinspre Camera Deputaţilor, sunt pline de bălării ieşite prin pereţii sparţi, decojiţi sau prin balustradele de la balcoanele crăpate de timp.
Apa care se scurge pe pereţi le-a înverzit şi le-a corodat, iar acum a căpătat un aer de clădire părăsită. Doar parcarea plină şi acel du-te-vino permanent dovedesc contrariul. Aceeaşi senzaţie este lăsată şi de intrările pe care vizitatorii nu au acces şi care sunt securizate cu nişte lanţuri ruginite.
Porţile vechi şi grele din fier păzesc o ruină în care bălăriile fac casă bună cu abandonul. Deputaţii şi senatorii trec zilnic pe lângă ele şi pare că s-au obişnuit cu ideea că muncesc într-o clădire, pe care o numesc în limbaj colocvial „fabrica de legi”, în folosul căreia mai dau roade doar legile fizicii.
Munca a 700 de arhitecţi şi 100.000 de muncitori riscă să se dărâme sub ochii aleşilor
Impunătoarea clădire domină Bucureştiul şi este vizibilă din numeroase puncte ale oraşului. Potrivit informaţiilor date publicităţii din cartea tehnică, are o greutate estimată la peste 4 milioane de tone, graţie materialelor folosite (beton, marmură, oţel şi cristal), aspect care face să fie considerată drept cea mai grea clădire din lume.
De asemenea, este şi una dintre cele mai scumpe clădiri administrative construite vreodată, cu un cost estimat la peste 3 miliarde de euro. la realizarea ei au contribuit 700 de arhitecţi şi 100.000 de muncitori(chiar şi soldaţi), coordonaţi de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de doar 28 de ani la acea vreme, care au lucrat zi şi noapte, timp de 5 ani.
Materialele provin exclusiv din România, iar aici vorbim de 1 milion de metri cubi de marmură adusă din carierele din Transilvania, 3.500 de tone de cristal pentru candelabrele impresionante, 200.000 de metri pătraţi de covoare ţesute manual, 900.000 de metri cubi de lemn din stejar, cireş şi nuc şi 2.800 de candelabre din cristal, cel mai mare având peste 7 tone.
De asemenea, clădirea are peste 1.100 de camere, dispuse pe 12 etaje la suprafaţă şi 8 etaje subterane (unele nefinalizate). Acestea includ săli de conferinţe, birouri, galerii impresionante şi chiar apartamente luxoase.
Palatul Parlamentului din București măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime și 92 m sub pământ. World Records Academy a catalogat-o drept a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, si cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.
După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului.
Proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului, ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.
RECOMANDAREA AUTORULUI: