Cât câștigă un parcagiu într-o zi de „muncă”, în Iași. În București, „salariul” e dublu

Publicat: 11 03. 2026, 11:13
Cât câștigă un parcagiu într-o zi de „muncă”

Parcagii de ocazie sunt nelipsiți din marile orașe, iar în Iași centrul orașului este împânzit de astfel de „lucrători”. Amabili la prima vedere, ei ajută șoferii să găsească mai repede un loc liber, dar ulterior așteaptă să primească o mică „atenție” pentru „munca” lor.

Iar dacă nu sunt plătiți, unii devin chiar agresivi. De teamă să nu își găsească mașinile zgâriate, cei mai mulți conducători auto plătesc.

Ce „salariu” are un parcangiu

În Iași, scrie bzi.ro, polițiștii locali aplică zilnic amenzi, dar situația nu s-a rezolvat, ba, dimpotrivă, pare că a luat amploare în ultima perioadă. În unele zile, parcagii de ocazie fac și mai bine de 500 de lei din această activitate.

„Nu stau în fiecare zi aici, depinde. Mai merg și în alte locații, ce să fac? În partea cealaltă (n.r. – parcarea de pe strada Agatha Bârsescu) era deja altcineva. Mai ajut oamenii. Lumea îmi mai dă câte 5-10 lei. Unii nu dau nimic. Depinde. Aici nu funcționează aparatul de câteva zile, iar polițiștii nu m-au mai luat la întrebări. Eu nu am treabă cu nimeni, doar mai ajut dacă este nevoie”, spune un parcagiu, care dă „o mână de ajutor” în centrul municipiului Iași.

De curând, un bărbat a reclamat pe un grup de pe social media faptul că, în fața „Naționalului”, este un bărbat agresiv care pur și simplu percepe taxă de la șoferi.

„Atenție! Este un bărbat înalt, slab, îmbrăcat în blugi negri și geacă neagră cu glugă, care își face veacul în parcarea de la Teatrul Național. Observă atent mașinile, abordează persoanele care tranzitează sau coboară din mașini, iar acolo unde sunt doar femei este foarte insistent și chiar agresiv.

Ar fi indicat ca poliția comunitară să patruleze și pe aici. Se pare că știe exact reprezentațiile găzduite de teatru și așteaptă fereastra de oportunitate. Vă rog, fiți vigilenți! Nu am reușit o fotografie mai relevantă”, a scris un ieșean pe un grup de Facebook.

„Noi intervenim constant cu privire la aceste situații. Sincer să fiu, nu există zi în care să nu fie semnalată o astfel de problemă. Polițiștii locali intervin și aplică sancțiuni pentru cerșetorie, fiindcă asta este o formă de cerșetorie. Chiar și colegii de la Poliția Română au avut acțiuni în acest sens.

Până la urmă, și acest fenomen este întreținut de cetățeni. Dacă nu ar mai oferi bani, atunci nici aceste persoane nu ar mai sta în parcări, deoarece nu ar avea nimic de câștigat. Colegii mei au confiscat diferite sume de-a lungul timpului”, afirmă Liviu Zanfirescu, directorul Poliției Locale Iași.

Cât se câștigă în București

Dacă la Iași se fac și 500 de lei din „asistența” la parcare, estimăm că în București, unde traficul este mult mai mare, tarifele se dublează. Și, evident, cresc și câștigurile parcagiilor, care ar putea urca spre 1000 de lei în Capitală.

Aceleași venituri ar fi de avut în vedere și la mare, în plin sezon estival, unde mii de turiști iau cu asalt litoralul româmnesc.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

GALERIE FOTO | Gigi Becali și-a botezat cea de-a doua nepoată. Patronul FCSB a fost extrem de generos cu parcagiii și cerșetorii

VIDEO | Un parcagiu al Primăriei din Arad s-a prezentat băut la muncă. A fost filmat de un localnic și totul a devenit viral

Registrul Comerțului confirmă indirect includerea organizării de evenimente de PROSTITUȚIE în noul nomenclator CAEN. Precizările ONRC