Cât costă o noapte de cazare într-un hotel de pe litoralul din Albania, locul unde se duc în vacanță din ce în ce mai mulți români

Publicat: 12 08. 2023, 13:20

Dacă până acum românii plecau în număr mare să își petreacă vacanța pe litoralul grecesc sau bulgăresc, iată că în acest an a venit rândul Albaniei să fie descoperită. 

Din ce în ce mai mulți români își petrece concediul pe plajele din Albania, micuța țară vecină cu Grecia având plaje generoase, cu nisip fin, pe malul Mării Adriatice.

Plajele sunt similare celor din Italia și Grecia, însă cu prețuri mult mai mici. Cazarea, masa și transportul pot să ajungă la jumătate față destinațiile consacrate și chiar față de România.

În plus, se poate ajunge chiar și  cu mașina personală. De exemplu, din București până pe litoralul albanez sunt aproximativ 1.000 de kilometri. Însă, datorită cererii mari, sunt deja agenții de turism care iau în calcul varianta unor chartere.

”De patru ani cochetăm cu ideea. În august ne-a fost teamă de vremea din Grecia. Noi, foarte mulți ani, am făcut Grecia și am ales Albania. Am decis să mergem cu mașină personală. Noi avem copii mari, am vrut să vizitam, să ne plimbam, am luat-o ca și o excursie de când am plecat de acasă. Oamenii foarte calzi, asemănători cu noi, românii, chiar și pe partea culinară. Ne potrivim exact. Ospătarii amabili absolut peste tot”, spune un turist.

Ce prețuri sunt pe litoralul din Albania

Potrivit unei platforme de specialitate, o noapte de cazare la un hotel de pe litoralul albanez costă aproximativ 17 euro de persoană.

O sticlă cu apă costă puțin peste 2 lei, o cafea aproximativ 4 lei, o bere 6 lei, iar o masă pentru două persoane, la un restaurant mediu, de la 100 la 250 lei. Și prețul șenzlongurilor este mult mai mic: două la 40 de lei.

Citește și: Cât costă o noapte de CAZARE în Grecia, în 2023. Prețurile au crescut față de anul trecut

Citește și: Am făcut calculul! Câți lei costă o singură NOAPTE de cazare în hotelul lui Cristi Borcea din Mamaia, pentru iulie 2023

Foto: Pexels.com