Cât costă să-ți faci PAȘAPORT în 2024. Actele necesare pentru documentul de călătorie

Publicat: 08 01. 2024, 23:05
Cât costă pașaportul în 2024

Cât costă pașaportul în 2024. Lucrurile nu sunt atât de complicate, fiind necesară o simplă programare online, apoi plata unei taxe aferente în funcție de tipul de pașaport pe care îl vrei.

Cât costă pașaportul în 2024

Pentru a obține pașaportul în 2024, trebuie să urmezi câțiva pași simplu și ai nevoie de următoarele documente:

  • Cartea de identitate în original.
  • Documentul/Chitanța care atestă plata taxei pentru pașaport.
  • Pașaportul anterior, dacă este cazul.

Acte necesare pentru pașaportul copiilor:

În cazul copiilor sub vârsta de 14 ani, procesul de obținere a pașaportului simplu electronic sau temporar implică următoarele documente:

  • Certificatul de naștere al copilului în original.
  • Actele de identitate ale părinților sau al unuia dintre părinți, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, în original.
  • Dovada achitării taxelor pentru pașaport, completate pe numele minorului, în original.
  • Pașaportul anterior al minorului, dacă există.

Cât costă pașaportul în 2024

Taxele pentru pașaport variază în funcție de tipul de pașaport și vârsta solicitantului:

  • Pașaportul simplu electronic: 258 lei (peste 12 ani) / 234 lei (sub 12 ani).
  • Pașaportul simplu temporar: 96 lei (indiferent de vârstă).

Taxele pentru pașaport pot fi achitate:

  • La casieriile unităților CEC Bank sau la stațiile de plată Selfpay ale CEC Bank.
  • Online, prin platforma de plăți virtuale Ghiseul.ro.
  • Indiferent de metoda aleasă, documentul de plată trebuie să conțină informații precum numele, prenumele și CNP-ul persoanei beneficiare, tipul pașaportului solicitat, contul IBAN, codul fiscal și denumirea instituției Prefectului județului (sau municipiul București) unde va fi depusă cererea de eliberare și suma plătită.
Cât costă pașaportul în 2024

Ce trebuie să faci pentru a obține pașaportul în 2024

Obținerea unui pașaport necesită parcurgerea unui proces specific și respectarea anumitor pași. Iată ghidul detaliat al pașilor pe care trebuie să îi urmezi pentru a-ți face pașaport.

Intră pe site-ul hub.mai.gov, unde te poți programa pentru obținerea pașaportului. Aici alegi data și ora la care te vei prezenta pentru formalități.

Apoi, plătește taxa aferentă tipului de pașaport pe care îl vrei. Dacă o faci la bancă, ai grijă de chitanță, pentru că vei avea nevoie de ea.

Dacă o plătești online, asigură-te că găsești dovada plății rapid ca să o poți arăta autorităților.

Apoi, în ziua programării, adu cu tine buletinul, pașaportul vechi/expirat și dovada plății taxei.

Vei prezenta toate documentele necesare la biroul de pașapoarte în ziua programării, apoi ți se va face o fotografie care va apărea pe document.

Ți se va înmâna o hârtie cu care poți veni după câteva zile să îți ridici noul pașaport. Acesta este valabil în funcție de tipul său.

Cel simplu electronic este valabil 10 ani pentru cei peste 18 ani, iar cel simplu temporar este valabil doar un an.